Dupa Revolutia din 1989, toata lumea a inceput sa vorbeasca despre cariera. Inainte lumea vorbea, din cate imi amintesc, despre CAR-uri. Cel mai important lucru era sa iti gasesti un serviciu. In momentul ala, era gata capitolul cariera. Acolo urma sa iti faci veacul pana la pensie, fara vreun stres de restructurare si fara pretentii de mai bine.
Nu am auzit niciodata, in vremea respectiva, vorbindu-se de "dat afara" sau "evaluare a performantelor" sau "CV-uri in diverse limbi". Cum trecu Revolutia si incepuram si noi sa mai scoatem capul din pamant, incepura pretentiile si pe partea profesionala. Multi, sfatuiti de cineva sau pur si simplu manati de intuitie, au plecat in strainatate. Acesti multi s-au intors, unii dintre ei, si au pus bazele diverselor multinationale de azi, au adus inapoi informatii si, odata cu informatiile, puterea de dezvoltare.
Pentru noi, cei care atunci eram copii, aceste schimbari au fost de bun augur. Noi am avut timp, cat de cat, sa ne adaptam. Stim ce inseamna un interviu, stim cu ce se mananca o scrisoare de intentie, stim ce inseamna asset-uri, brainstorming-uri si alte chestii englezite terminate in "uri". Noi migram (mai ceva ca popoarele migratoare) de la un job la altul cu usurinta, pe noi nu ne tine nimic pe loc. Suntem toti manati de dorinta de a castiga bani si putere. Nu stiu de ce am impresia ca si aici am inteles un pic prost democratia si libertatea de miscare. Oare cati se mai gandesc la performanta, prin prisma perfectionarii continue? Oare cati dintre absolventii zilelor noastre merg pe drumul pentru care s-au pregatit? Sa mergem si mai adanc: oare cati dintre tinerii liceeni isi aleg singuri drumul pe mai departe, cati dintre ei au maturitatea necesara unor astfel de decizii? Cati dintre parintii acestor liceeni au incredere in a-si lasa odoruruile sa aleaga?
In fine, sa revenim la oaia noastra. Se presupune ca fiecare dintre noi isi traseaza un drum imaginar, strict conturat, pe care il respecta si pe care il imbunatateste mereu. Dream on. La noi e inca haos, de la nivelul cel mai de sus pana la femeia care matura. Problema e ca ne invartim intr-un cerc nenorocit: sunt foarte putini angajatori care au politici si strategii de HR, interviurile sunt clasice, raspunsurile la intrebarile intervievatorului la fel de clasice. Atmosfera din orice companie e cam la fel, strategiile de retentie a personalului nu prea exista, evaluarile se fac din an in pasti (daca se fac), promovarile se fac pe ochisori frumosi si pe fustite scurtute, salariile se stabilesc ca la piata (se cheama negociere). De fapt, cam tot sistemul e ca la piata: cineva se vinde, cineva cumpara. Se presupune ca asa evoluam, insa tot vanzandu-ne celui care da mai mult si mai mult si mai mult, facem compromisuri in ceea ce priveste si calitatea muncii si calitatea posibilelor aptitudini pe care le-am putea dezvolta.
In toata aceasta hora, noi jucam. Ce facem insa cu cei care sunt ajunsi undeva spre o anumita varsta, care au o oarescare experienta si care au probleme in a se adapta noilor reguli ale horei. Cum ii schimbam pe ei, cum ii facem sa mearga dreapta unu stanga doi, din moment ce ei au fost invatati stanga unu dreapta doi? Aplicam legea junglei si, daca nu se pot adapta, o consideram problema lor? Ei nu stiu ce-i aia "career path", ei stiu ce inseamna sa fii statornic, loial, ei nu stiu ce-s alea posibilitati de promovare, ei stiu doar ce inseamna sa fii perfectionist, nu stiu ce-i ala dead line, dar stiu ca trebuie sa-si termine treaba inainte sa plece acasa. Nu stiu nici ce-i ala team building, dar ei ies cu colegii la o bere. Nu isi iau o ora pauza de masa, ei mananca pe apucate, din borcanasul adus la pachet. Ei nu asteapta firma special platita pentru ingrijirea plantelor, ei au birourile pline cu flori pe care le ingrijesc singuri. Uau, ei nu sunt roboti, ei au suflete; ce chestie, eu chiar cred ca oamenii cu suflet pun parte din sufletul lor si in munca. Asta in traducere ar insemna: nu fac treaba de mantuiala, au atitudine pro-activa.
Ne pierdem valorile, care fug cat le tin picioarele de tara lu' Papura Voda, ne pierdem oamenii cu experienta, dar asta nu inseamna ca ne promovam tinerii. Cei mai copti sunt prea copti si au prea multa experienta, cei tineri sunt prea tineri si nu au suficienta experienta. Si ne mai miram de procentele de fluctuatie si de lipsa fortei de munca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu