marți, 29 iulie 2008

Miroase a vacanta

De vreo saptamana, la noi in firma toata lumea munceste. What the heck... S-o fi anuntat vreo prima in caz de reusite maxime? S-o fi auzit de vreo marire de salariu, in functie de performante sau o urma vreo evaluare? Oricum, interesant sa vezi asa o atmosfera de Sclava Isaura.

Incepusem chiar sa am remuscari ca toata lumea lucra din greu, numai eu scriu tampenii pe blog. Pana cand trecui si imi aruncai privirea, din greseala, pe cateva desktopuri. Aaaaaaa, asa se explica. Toata lumea cauta rezervari la avioane, hoteluri, pensiuni, oferte de ultima ora si alte cele.

Nu mai e ca pe vremea lu' Ceasca. Plecam cu bilete luate de ai mei prin sindicat; era stiut, o saptamana la mare, una la munte, in hoteluri unde musteau diverse treburi, unde ne vizitau diverse animalute, mai mult sau mai putin scarboase. Drumul la mare incepea undeva pe la 3 noaptea, ca sa ajungem la prima ora sa prindem juma de zi de plaja pana la cazare. Adormeam in jur de 12 si ne trezeam la doua. Eram frante, dar gata de lupta: cu colacul luat din Obor, cu costumele facute de mama (ea ne facea toata vestimentatia pentru concedii), cu palarii, medicamente (mereu se imbolnavea una din noi), cu catel, cu purcel plecam cu Dacia lu' tata. Imi placea tare sa mergem noaptea cu masina si imi promiteam in fiecare an ca nu o sa adorm. Aiurea, cred ca nici nu ieseam de pe strada si sforaiam deja. Unde la mare? La inceput, la 2 Mai unde dormeam cu mama, cu sora-mea, cu vara-mea si cu matusi-mea in aceeasi camera. Tata cu unchi-miu in cort. Dar era frumos, frate. Noi am facut plaja in locuri neamenajate, de eram doar noi cu noi si inca vreo cativa nudisti (nu o sa uit cum ne explica mama diferentele de sex). Mancam peste prajit cu musdei, ne facea mama coronite din diverse flori. Aaaa, si imi mai aduc aminte ca ajungeam greu la 2 Mai, din cauza de vamesi care ziceau ca vrem sa fugim. Unde, fraaate, la bulgari???

Un pic mai tarziu, cand prinsera ai mei o tara de cheag, urma Neptunul normal, ca doar tata era si el inginer sef. Neptunul era un fel de Mamaia. Scumpute toate, daca le gaseai. Din perioada aia imi amintesc doar ca trebuia sa ne trezim cu noaptea in cap ca sa prindem umbrela, sa nu ne prajim.

Am mai avut perioada 23 August. Ceee fain! Stateam in comuna, dimineata la prima ora, plecam cu toti muncitorii cu autobuzul spre Venus sau Olimp. Era frumos tare, la pranz ne retrageam de pe plaja si ne adaposteam la umbra unor salcii. Aaaa, si ca suveniruri, adunam scoici. Aveam acasa, la un moment dat, o punga de scoici, care mai de care mai ciudata.

Dupa saptamana la mare, urma cea la munte. Ciudat, dar de la munte nu prea imi aduc aminte, desi eu muntele il iubesc, nu marea. Stiu doar de o vacanta pe la Tismana, de o excursie pe la niste chei, dar nu mai stiu exact care.

Acuma nu mai e asa. Acuma, cu cinci luni inainte faci rezervare la avion, ca sa fie mai ieftin. Rezervi si hotelul, ca sa nu te trezesti ca n-ai unde dormi. Aaaa, si normal, numai looserii mai merg in tara. Daca nu mergi macar la turci, nu prezinti interes. Si daca se poate sa fie all inclusive, ca sa mananci ca porcu', ca doar d-aia te duci in concediu. Asta tot de la Ceasca ni se trage, ca faceam foamea. Si hotelu', hotelu' trebe sa fie cat mai pe plaja, daca se poate sa sari de pe balcon direct in mare, ca sa nu ne obosim piciorusele, ca doar suntem in concediu. Si trebe sa aiba baldachin de inchiriat, ca nu mai merge cearsaful. Si inca un must have e piscina. Ce daca ai mare, ocean sau alte garle la doi pasi de hotel, importanta e piscina si, daca se poate, acoperita.

Ma puse ala cu coarne sa zic ca eu merg in Barcelona. Cuuuuum? Ce concediu e ala? Fara zacut pe plaja? Fara baie in mare? Fara ultraviolete? Da, frate, fara. Mie imi place sa ma plimb. Mi-am propus ca in fiecare an sa vad un loc nou, macar cu atat sa ma aleg din salariul pentru care trudesc cu drag si spor. Macar cand 'oi muri, sa fiu inconjurata de poze si sa am amintiri garla. Ma duc in lume sa mai vad si alte mentalitati, si alte civilizatii, poate si ceva cultura. Macar aici sunt in trend. As fi continuat cu tara, asa cum ziceam intr-o postare anterioara, insa am ramas fara partener de batut la pas Romanica. Fara el n-are farmec, asa ca, strainatate, here i come! Incep cu Spania si voi sari Franta, tot din motive de suferinte inutile.

Acuma inchei, ca toti colegii mi-o luara inainte si terminara de rezervat Wizz-ul. Poate nu mai sunt locuri, ca plec pe jos!

Niciun comentariu: