Iubiri

M-am hotarat sa scriu despre iubirile din jurul meu pentru ca ma surprind mereu oamenii cu modul fiecaruia de a iubi si de a se lasa iubit. Presimt ca va fi o postare care va necesita kilograme serioase de lamai.

Auzim mai mereu chestii de genul: iubirea se transforma cu anii in respect. Sunt doar pe jumatate de acord: iubirea se transforma cu anii, e normal, dar ramane tot iubire. Nu putem confunda iubirea cu respectul. E adevarat ca nu exista una fara cealalta, insa sunt lucruri totalmente diferite.

Sa vedem ce povesti de iubire observa Andreea in jur.

Vad oameni care impart viata, merg impreuna peste tot, isi impart sarcinile din viata de zi cu zi, se mai tin inca de mana. Insa, nu se mai saruta cum o faceau candva si nici nu mai impart patul pentru altceva decat pentru somn. Trist, nu pentru ca nu s-ar putea si asa, numai ca parca lipseste sarea si piperul. Se poate sa nu iti doresti acele brate in jurul tau sau acele buze iubindu-ti buzele?

Eeei, dar sunt si oameni care au ajuns impreuna pentru ca au fost atrasi unul de celalalt strict la nivel de ambalaj. Dupa ce au trecut ei de ambalaj, au zis sa se si cunoasca. Aici intervin problemele: nu pot comunica, nu pot invata sa respecte acea linie subtire, care delimiteaza felul de a fi al fiecaruia dintre noi. Asteapta prea mult unul de la celalalt si uita sa se asculte. Se aud, insa nu se asculta; se vad, insa nu se privesc; se percep, insa nu se simt; se iubesc, insa se distrug.

Mai vad oameni care, ajunsi la apusul vietii, se iubesc in felul lor. Ei au trecut de faza plimbari prin parc de mana. Ei se iubesc ajutandu-se la propriu, sprijinandu-se unul pe celalalt la propriu, dat fiind faptul ca nu ii mai ajuta picioarele. Si vad, dincolo de iubire, faptul ca se dedica complet unul celuilalt. Si ca oricat ar insista cei din afara, ei raman impreuna, desi, cel putin unuia dintre ei, i-ar fi mai bine singur. Iar in momentul in care unul dintre ei renunta la lupta si merge spre eternitate, celalalt se consoleaza si isi asteapta randul pentru a intregi din nou echipa.

Si tot mai vad. Oameni care uita ca iubirea nu e egoista, ca iubirea nu inseamna nici pe departe nici dependenta, nici obsesie. Uita ca toti oamenii trebuie respectati si ca toti oamenii au dreptul la decizii proprii, la vieti conduse dupa bunul lor plac. E ca intr-o hora: daca stii sa joci intra in hora, daca nu , mai bine nu-i incurca pe cei care stiu.

Am iubit mult, prea mult, nu am stiut sa respect spatiul celuilalt. Insa imi place sa cred ca le-am respectat deciziile, chiar daca asta a insemnat sa mor eu putin cate putin, sau chiar daca in urechile unora asta suna a lasitate. Imi doresc ca toti oamenii sa iubeasca si sa se daruiasca in totalitate celui drag, chiar daca pretul ar putea fi sedinte de psihoterapie sau suferinta.