Nu se intampla des (asta-i o minciunica nevinovata), dar se intampla: de Craciun, de zile onomastice si nu numai, de ziua salariului, samd. Una din pasiunile mele: sa dau cadouri. Trist pentru bietii oameni sufocati de diverse porcarele pe care nu si le-au dorit niciodata (sorry, sisut), trist pentru portofelul meu, care, la nici cateva ore de prietenie stransa cu banutii din salariu, ramane din nou singur si parasit pentru alte 30 de zile crunte, trist pentru bietele picioruse care bat magazinele in lung si in lat pana la un moment dat, cand refuza sa mai raspunda.
Trecand peste toate aceste tristeti, ramane vesnica si eterna problema: ce cumperi, de unde cumperi si, mai ales, cat cumperi. Well, pentru oamenii apropiati si saraci (no hard feelings, guys:)) este, de obicei, mai simplu. Adevarata problema apare atunci cand vrei sa daruiesti ceva(frumos, ieftin si care sa impresioneze) unei persoane care are tot ce isi doreste.
Si uite asa, intr-o minunata zi de vara, pacalesc cu greeeu o prietena sa batem magazinele in cautarea cadoului ideal pentru cineva special sufletului nostru. Asteptari mari, remuneratie mica, prietena mea intr-una din acele zile cand inspiratia se ascunde, nici cheful nu se simte tocmai bine. Ok, Andreea, trebuie sa ne adunam si sa iesim bine.
"- Hai sa luam o bijuterie!
- Iaaar bijuterie???
- Biine, nu mai luam bijuterie, dar era asa simplu...
- Bai, ne trebuie ceva asaaaaa "lilianic" (de la numele surprinsei noastre).
- Imhm... vreo idee?
- Nu inca, macar daca imi spuneai din timp, ma mai gandeam si acasa."
Urmeaza dezbateri de genul "luam geanta, nu luam geanta ca n-avem noi nas de o geanta ca lumea; luam parfum, nu luam parfum ca e prea personal"; plecam cu coada-ntre picioare de la un stand cu bijuterii unde, foarte amabila si acrisoara - asa ca sa nu ni se aplece de atata amabilitate, doamna vanzatoare ne prezentase foarte serioasa o pereche de cercei (perle + diamante - aproape invizibile) la minunatul pret de 1500 RON (cred ca era promotie).
Dupa atatea chinuri si atatea ganduri (incepuse sa ne ia cu calduri, timpul trecea, idei nu aveam), ajungem la librarie. Uau, de aici sigur luam ceva. Da, corect, si ar fi fost si dragut daca nu am fi ajuns la concluzia ca in ziua de azi cultura (fie ea si "subtirica") costa. Am fost un pic dezamagita de atitudinea celor din librarie, care in alte ocazii s-au aratat dispusi a ma ajuta si chiar a raspunde glumelor mele, proaste ce-i drept, cu simtul umorului. In fine, sa zicem ca am incropit noi un cadouas si amuzant si romantic si folositor si rezistent la trecerea vremii (sa speram ca de aceeasi parere va fi si Sefa).
Urmeaza partea a doua: sa facem rezervare, undeva in orasul asta mare, ca sa iesim si noi, asa ca fetele. Nu ne dezmintim nici la capitolul rezervare, asa ca incepe dezbaterea: unde am mai fost sau intr-un loc nou, specific romanesc sau din alte culturi gastronomice, mai in centru sau mai la periferie, mai nou sau mai vechi, mai mare sau mai mic, mai ieftin sau mai de fitze? Bineinteles ca, fiind doua femei (ce s-ar fi intamplat oare daca eram mai multe), nu ne punem de acord: hai la indian, dar e cam departe de casa; hai la "la mama" ca stim la ce sa ne asteptam, dar e cam boring; hai la chinezesc ca Sefei ii place, dar nu raspunde nimeni la telefoanele afisate pe net.
Stabilim si restaurantul, mai avem florile si gata. Bravo, Mary, well done!!!
Si toate astea pentru Sefa, ca e stresata si devine si mai inteleapta zilele astea.
LA MULTI ANI, SEFA!!!!!
PS: Chiar daca nu va place ce v-am luat, ganditi-va ca sunteti actrita si jucati rolul de "surprised on a pleasant way"!!!!!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu