Fiind eu atat de entuziasmata de ideea de a scrie bazaconii, pe care sa le citesc ulterior si de care sa ma minunez, am uitat sa ma descriu. Ciudata partea asta cu descrierea; ma simt ca la piata: cititi-o pe Blogorica pentru ca e mai rosie, e crescuta in gradina, are ambalajul mai viu colorat, nu cade greu la stomac, se digera usor.
In fine....daca asa e regula, sa ne adaptam (ca si asa zic toti ca sunt o inadaptata) si sa jucam, daca tot intraram in hora. Sa imi fac reclama: sunt o persoana desteapta, frumoasa, bogata si devreme acasa. Aaaa, si modesta ca uitasem. Aiurea...sunt o persoana obisnuita, cu bune si cu rele, cu sclipiri de geniu, dar si cu momente in care mintea imi doarme, cu clipe de fericire suprema, dar si cu ganduri negre (din fericire scurte), cu intrebari despre viata si nu numai, cu dorinta si cu teama de a se apropia de oameni, cu momente de luciditate crunte, dar si cu vise din viitor sau trecut. Imi place sa cred ca tot ceea ce am trait pana acum si-a lasat amprenta asupra mea intr-un mod constructiv, ca mai am multe de invatat si multe de daruit celor din jurul meu.
Stiu ca suna cam dulce, dar iubesc oamenii, iubesc sa iubesc (chiar daca asta inseamna de multe ori sa mi-o cam iau peste nas), imi iubesc munca (desi nu sunt sigura ca mi-am gasit drumul in viata), imi iubesc familia (desi uneori imi vine sa fug cat mai departe de ei), imi iubesc chiar si vecinii, care mereu stau la panda sa vada cand, cu cine si in ce fel plec sau ma intorc acasa. Sunt cam iubareata....aduceti lamaile :)
In calitate de oaie neagra a familiei, inca din copilarie, si din dorinta de a capata mai multa atentie din partea alor mei, am facut toate dracoveniile posibile si imposibile: spart capul sora-mii, parlit sprancenele in incercarea de a aprinde o tigara, ramas corigenta pe toamna la o materie unde invatam sa coasem nasturi (nu-mi mai amintesc exact titulatura materiei). Ca si consecinte: sora-mea e mai mult decat cea mai buna prietena a mea, e omul care e cel mai aproape de sufletul meu si care ma cunoaste cel mai bine (pup sisut), tutunul nu s-a mai apropiat de mine din acel moment, cand normal ca am fost prinsa (era si greu) , iar la capitolul nasturi...prefer sa schimb bluza decat sa ii cos un nasture rupt (sa trec chestia asta la defecte sau la calitati ?!).
Tanara absolventa a unui "minunat" colegiu national, dupa enspe mii de ani de meditatii, dar si dupa un an in care mi-am schimbat optiunile de cel putin 4 ori, ma hotarasc sa devin un mare om de PR, drept urmare dau examen la Comunicare si Relatii publice, de unde pic cu brio (nu chiar cu brio, dar oricum nu mai are importanta, ca tot picat se cheama). Asa ca ma inscriu la Facultatea de Drept, ca tot imi ziceau mie toti ca as fi un avocat excelent. Vise, taica, vise. Pana sa termin Drept-ul, manata si de frustrarile de a nu fi studenta la stat, ma inscriu si la Litere, ca sa le fac o surpriza alor mei. A fost faina perioada, de la facultatea de stat nu stiu cate am invatat, dar macar le-am luat banii, sub forma de bursa. Am terminat facultatea, insa nu am devenit nici avocat, nici jurist, nici vreun diplomat rigid, nici profesor. Am inceput sa fac Resurse Umane (pentru asta trebuie sa multumesc cuiva, insa o voi face intr-o alta postare).
Cam asta ar fi in mare Andreea. Oricum, imi mentin parerea, mereu exprimata, ca omul e mai mult decat ambalaj si ca nu poate fi cunoscut din cateva randuri. Cei ce vor avea rabdare si curiozitatea sa citeasca ce imi debiteaza mie creierasul, ma vor cunoaste step by step.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu