La venerabila varsta de 27 de ani, mai am inca momente cand imi doresc sa ma intorc inapoi in timp, in vremuri si locuri in care "fiind baiet paduri cutreieram" (in fine, nici baiet nu am fost si nici paduri nu am cutreierat). Daca e sa intrebam un psiholog, ne va raspunde in mod sigur ca e vorba de evadarea din realitate intr-un spatiu si timp de confort psihic. Nu stiu ce e sau cum se numeste, dar in urmatoarele randuri imi voi permite sa evadez in linistea acelor ani.
Ma lasara ai mei, la onorabila etate de 2 saptamani (dupa spusele lor, ca dupa amintirile mele...), la bunici, ca deh, pe vremea lu' ceasca cele mai bune bone erau bunicii. E adevarat ca nu stiau bietii nici limbi straine , nu ne duceau nici la sah, inot sau alte sporturi (mai mult sau mai putin inteligente), dar nu mai putin adevarat e ca nu era nici after school in comuna noastra, asa ca...la bunici. Eram eu; pe urma sora-mea care, din spirit de papagal sau turma, se hotari sa vina si ea si pe lume si, inevitabil, si la bunici.
Si uite asa incepu distractia: in timp ce altii luau lectii de pian (cunoscatorii cunoaste), eu mergeam la camp cu bunicii. So what, nu stiu sa cant la pian, dar stiu sa sap, sa stropesc si sa carnesc o vie (cu ce m-o ajuta nu stiu, ca in cv la hobby-uri n-as prea trece-o), stiu ce inseamna sa prasesti porumbul, floarea soarelui, sfecla si alte leguminoase. Eeee, ca sa fie mai usor cu transportul si, in acelasi timp, cu mancarea (in vremurile acelea de rastriste era mai greu cu mancarea, pana si painea era pe cartela) pentru puradei, s-a luat decizia mai mult fortata de a fi achizitionata o reprezentanta a bovinelor.
Asa ca ma dezvoltai in aer liber, printre gaini, vacute , iezi si alte vietuitoare. Eu am stiut dintotdeauna ca laptele il da vacuta (nu il da cutia), ca puii ies din oua clocite in prealabil de mama closca (nu sunt adusi de barza), ca faina vine din graul macinat in saci (nu vine de la nenea de la carrefour in punga), ca rosiile trebuiesc copilite si cresc in gradina bunicului (nu vin in trailer de la turci).
Am trait in vremea cand programul la televizor era de doua ore, dar nu ne pasa ca oricum nu ne uitam, in vremea in care bunicu' venea cu cizmele pline de boabe sau de grau, iar bunica se intorcea de la colectiv cu drugile de porumbi de jur imprejurul mijlocului. Nu o faceau din lacomie, o faceau din saracie, din dorinta de a avea ce pune pe masa. Am vazut pe furis, fara sa stie bunicii, cum noaptea spre 12, cand era intunericul intunecat bine, taiau vitelul impreuna cu doctorul veterinar care pleca, normal, cu jumatate din prada, si impreuna cu unul dintre vecini (director de scoala pe vremea aceea) care pleca doar cu un sfert din animalul sacrificat ca, deh, era director si nu ducea lipsa de lapte, carne, branza, oua.
Singurele noastre probleme erau sa nu ne uitam dormiti ca sa avem cat mai mult timp pentru joaca, sa fim cuminti ca sa vina Mos Craciun, sa pazim bine vacuta ca sa nu intre in porumb sau in lucerna, sa nu ne spargem capetele cazand din ciresul din fata casei sau din caisul din spatele casei. Eram copii si cel mai mare vis era sa ajungem si noi candva sa ii dam flori lu' tovarasu' si lu' tovarasa. Nu intelegeam de ce bunicu' pleca mereu cand ii povesteam chestia asta. Acum intelegem.
Sunt fericita posesoare a doua perechi de bunici, fiecare special in felul lui si pe fiecare ii pastrez in minte si in suflet intr-un anume fel: bunicii unde am crescut sunt o poveste. Doi oameni care au fost prea saraci pentru a se lua din interes, asa ca s-au luat din dragoste. Bunicu' a ajuns la venerabila varsta de 86 de ani. Stiu ca nimeni nu va crede, dar este cel mai intelept si cel mai in toate mintile dintre noi toti. Razboiul si-a lasat amprente asupra lui, dar este un om care a imbatranit frumos. Toate povestile lui de pe front, toate problemele care lui i se par majore, toata pofta lui de viata ne condimenteaza viata. Bunica, o femeie ("pai tu stii ce fomeie a fost asta la viata ei"- citat din vorbele bunicului) strong, barbata. Au plecat amandoi de la o camaruta din chirpici si si-au facut o gospodarie cocheta si frumoasa, pe care nu o intretine nimeni altcineva decat bunicul.
Cealalta pereche de bunici nu si-a lasat asa mult amprenta asupra noastra (a mea si a sora-mii), insa am invatat sa ii apreciez pentru cum s-au purtat in anumite circumstante. Din pacate, pe bunicul din partea mamei l-am pierdut, insa stiu ca este undeva acolo sus si stiu ca are grija de noi toti. Nu pot vorbi prea mult depre ei, nu i-am cunoscut foarte bine, insa sunt parte din viata mea.
Sunt trista cand ma gandesc ca, daca voi avea vreodata copii, nu vor creste in atmosfera de basm in care am crescut noi: sarbatorile erau fascinante. Pastele era mereu prilej de pantofi si rochite noi, de mozolit cu vopsea de oua, de mers la biserica sa luam paste. Craciunul era cu zapada (si ce zapada), cu sanius, cu boabe de porumb fierte, cu viori facute de bunicul din coceni (cunoscatorii stie), cu frigarui facute in masina, cu foc facut in sobe, cu capra si cu colinde, cu carne de porc afumata, cu Mos Craciun care venea sub perna. Anul Nou nu venea cu Revelionul, ca nu stiam ce-i aia si cu ce se mananca, insa venea cu datul la grinda (pentru cunoscatori, din nou), care avea loc la sora tatei si se lasa cu turte facute din cozonac, cu friptane si mese din nou. Boboteaza venea cu apa mare, cu botezatul tuturor animalelor din curte. Nu stiam ce inseamna 1 Martie, 8 Martie, Valentine's Day, Halloween. Noi stiam ce inseamna Sf. Petru si Pavel, Sf. Maria Mare si Mica, Sf. Andrei, Sf. Ilie, Sf. Nicolae pentru ca atunci bunica facea si impartea colacei si pentru ca noi eram cele care mergeam cu cosul frumos imbracat (de servete tesute de bunica, de fete de masa cusute de ea iarna) la impartit.
Noi nu stiam ce inseamna oua kinder, McDonalds, birthday party. Noi mancam la zile mari cozonaci (si asta daca aveam noroc de era faina buna, ca daca nu, nu cresteau) si coliva cu nuca si scortisoara. Nu faceam dus cu apa calda in fiecare seara, noi ne spalam cu apa din jgheab (si asta doar cand nu era bunicu' atent ca, daca ne vedea, era vai de pielea noastra ca murdaream apa si nu mai bea vacuta). Nu ne spalam cu Head and Shoulders si nici cu sapun lichid. Ne spalam cu sapun facut de bunica din grasimea porcului si soda. Iar in loc de balsam, foloseam otet. Nu eram nici emo si nu aveam nevoie nici de psihologi. Ne-am ajutat singuri, atat cat am stiut (de asta poate multi avem probleme nowadays).
Nu stiam ce-i aia after school si nici gradi, noi mergeam la gradinita, dusi pe bicicleta de cate un bunic. Imagine this: un bunic, o bicicleta si 4 copii. Si reusea sa ne urce pe toti si sa ne duca. Noi am fost decreteii, soimii patriei si, ulterior, pionierii. Dar am fost fericiti. Si nu era nimic mai important decat discursul pe care trebuia sa il tin minte in calitate de sef de grupa. Nu invatam poezii nici in engleza nici in franceza, invatam desculti in ceea ce se chema curtea gradinitei despre animalute si flori.
Noi am fost generatia care a jucat Frunza si Flori, fete, filme sau baieti. Noi am fost cei care saream elastecul pana ne venea rau, pana la subtiori (din nou, cunoscatorii stie), jucam Ratele si vanatorii si Castelul. Nu stiam ce-s alea dvd-uri, noi vedeam desenele animate la video, cu casete aduse de ai nostri de la rusi. Nu stiam de Batman, noi stiam de Sandy Bell, nu stiam de roboti, noi stiam de Fred si Barney.
Pe noi ne-a prins Revolutia in 89 total nepregatiti, visatori, fara sa stim sa intelegem democratia si occidentul, pe ai nostri i-a prins cu bani de puteai sa iti iei un apartament, iar intr-un interval de cateva luni nu au mai putut sa isi ia decat un televizor.
Noi suntem cei care am scapat de treapta I, dar si cei care au dat bacul la 7 materii, cei care am trecut prin examene de capacitate. Noi nu stiam ce inseamna concurs de dosare, la noi erau frate de la 5 in sus pe loc la admiterea la facultate.
Si ma gandesc, dupa atata scris si atatea amintiri: UNDE ESTI COPILARIIIIE?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu