In drumul spinos, plin de obstacole cateodata imposibil de trecut, catre mult prea minunatul job exista multe obiective, nu turistice, ci arhitectonice (o fi corect?). O cladire de birouri. Gri. Se inalta semeata spre cer. Cerul plumburiu. In ea intra oameni. Gri. Merg la joburi. Tot gri. Mai la stanga o bodega. Da' bodega, nu asa. In fiecare dimineata, in bodega sunt domni. Rosii. De la vodka ieftina si proasta. Si incolora. Bodega are si terasa. Inca. La iesirea de la metrou o baraca. Cu flori. Multe si colorate. Si frumos mirositoare. Dupa florile astea ne dam noi seama de anotimp. Mai mergem. Blocuri. Multe. Inalte. Cenusii. Sunt asezate in sir indian. Asa ca, te obisnuiesti cu ele. Insa.....
Intr-o dimineata, cand eram mai putin adormita, prin sirul de blocuri, vazui o pata de culoare. O casuta. Pipirisnais. Dragutica foc. Nici prea prea, nici foarte foarte. Nici micuta, nici namila. Nici inalta, nici scunda. Nici subtirica, nici grasuta. Tocmai potrivita. Cu machiaj discret, natural, as indrazni sa zic. Un bej cald. Ochii sunt subliniati cu o linie usoara de grena. Poarta lentile de contact. Marca Rehau. Parul e Lindab roscat, dar nu un roscat urat. Poarta accesorii bine definite si la fel de frumos colorate. Toata vara au fost muscatele. Rosii, roz, grena cu alb. O minunatie. Uneori avea asa multe flori, incat abia se mai zarea de sub coloritul lor. Si ma gandeam, in mintea mea cea proasta, ce norocos de om o sta in asa o casuta cocheta. Pare ca linistea si curatenia domnesc in minunata locuinta. Si ma gandesc cum o face ea, casuta, fata printre atatia giganti de beton si sticla? Si cum, desi nu se integreaza in societatea lor, a constructiilor, reuseste sa atraga priviri pline de admiratie ale trecatorilor?
In ultima vreme, din ce in ce mai multa lume viseaza la o casuta cu muscate. Si alearga sa o obtina. Mai intai alearga pentru a obtine acceptul in vederea conceperii. Pe urma, alearga dupa oamenii care sa ajute la nasterea casutei. Si dupa ce este finalizat procesul de aducere pe lume, incepe procesul de cosmetizare. Stai de vorba cu stilisti, adica arhitecti, cu make up artisti, adica tamplarie, cu dentisti, adica zugravi, faiantari si alte asemenea. Trebuie sa te mai ocupi si de sanatatea noului membru al familiei, ca e totusi un membru al familiei. Asa ca vorbesti cu doctorii de instalatii electrice, termice, de gaze. In cele din urma, hainele. Asa ca fuga pe la croitori, designeri de mobile.
Nu e usoara treaba asta cu casutele. Ca sunt toate bune si frumoase, pana cand casutei i se imbolnaveste ceva. Si atunci patesti cum am patit eu. De stau si acum cu gauri prin baie. Ca, deh, casuta mea nu a vrut sa spuna ce o doare si unde. Si atunci a trebuit sa i se faca fel si fel de radiografii, ecografii si alte alea. Si astea costa. Timp si bani. Plus nervi. Ca parca ai prefera sa te imbolnavesti tu, decat sa aiba ea probleme.
Ca si concluzie: imi place casuta cu muscate, imi inveseleste dimineata, insa nu mi-ar placea sa fie a mea, sa am eu grija de sanatatea ei. Si nu inteleg nici disperarea unora de a alerga asa dupa casute. Nu e mai bine sa traiesti in concubinaj cu casuta decat sa va luati cu acte? Ca din concubinaj poti pleca oricand, fara regrete. Si, in caz de probleme, nu esti direct raspunzator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu