Ma gandeam eu, intr-una din zilele saptamanii trecute, de ce o fi asa de aglomerat pe strazi. Pai era pentru motiv de 1 Octombrie. Veneau studentii cu mic, cu mare, sa se destepte. Saracii...
Am fost si eu studenta candva. Ce viata! Ziceau ai mei mereu ca viata de student e cea mai cea. Atunci nu intelegeam de ce o tineau una si buna cu "eheee, nu te mai intalnesti tu cu timpurile astea". Eram vesnic stresata de examene. In anul I. Eram mereu preocupata de cursuri si seminarii. In anul I. Imi doream sa devin avocat, procuror, judecator, notar. Toate la un loc sau macar una dintre ele. In anul I. Imi doream sa iau note mari, sa demonstrez ca pot fi un student model. In acelasi an I. Dupa primul an, cand am vazut eu cu ce se mananca treburile si, mai ales, cum se mananca, m-am potolit. Imi doream sa termin facultatea. Fara restante. Sa trec cu bine de licenta. Fara nota mare. Doar sa trec. Imi doream sa merg la cursuri. Ca sa am de unde chiuli. Si ca sa merg cu fetele in oras. Nu mai vroiam sa fiu nici avocat, nici judecator, nici procuror. Imi doream sa incep odata serviciul. Nu mai vroiam stresiuni. Aveam scoala in Aparatorii Patriei. Faceam 10 minute pe jos. Aveam prietene cu care imi plangeam de mila. Ca eram amarate si aveam asa multe de facut. Trebuia sa mergem la examene. Aveam profesori super. Si materii preferate. La care invatam. Pentru restul, majoritatea, faceam fituici. Pe care, uneori, le foloseam. Cand aveam curaj. Cand nu, faceam matanii. Si promiteam Divinitatii ca la sesiunea urmatoare vom invata din timp. Cel mai greu de obtinut era 5-ul. Da' si cand il obtineam.... Deja in anul III era o placere sa mergi la scoala. Incepeam sa vedem luminita. Si eram deja "aia mari".
La stat, era alta mancare de peste. La stat, singura noastra problema era sa nu pierdem bursa. Ca fraieream statul si le luam banii. Examenele nu erau stresiuni. Erau examene si gata. Se punea problema de 9 sau 10. Pe holuri, inainte sa intram in examen cantam Iris si Cargo. Eram mereu veseli. Ne duceam la cursuri de placere. Fara stres. Iarna era un friiig in sali de te lua pe sus. Si ne rupeam mereu ciorapii, ca bancile erau pline de cuie. Si iar copiute. Daca ne mai deranjam. Ca de cele mai multe ori, faceam lucrarile de acasa. Sau veneam cu cursurile dupa noi, ca sa nu ne mai chinuim. Cei trei ani la stat au insemnat plimbari in Cismigiu. Cand ne veneau dracii, plecam in Cismigiu. Si ne veneau dracii destul de des. Stiam parcul acela cu ochii inchisi. Si dezbateam despre nemurirea sufletului, ore si ore. Eram noi si pensionarii care jucau sah. Si mergeam la film. Des. Ca era la o aruncatura de bat. Si aveam reduceri, ca eram studenti. Si faceam proiecte. Proiectele chiar le faceam. Era o chestie de creatie. Si ne placea. Si, la examene, ne faceam lucrarea unul altuia. Era chiar misto.
Cel mai mare regret al meu a fost ca eu nu am cunoscut studentia asa cum au cunoscut-o ai mei. Eu nu am stat in camin. Am avut norocul sa merg in vizita cateva luni. Si imi placea. Viata de camin e minunata. Si in camin se leaga prietenii pentru toata viata. In camin, se manca o data pe saptamana serios. Si asta era lunea, dupa ce se intorceau toti de acasa, cu provizii pentru o saptamana, dar care, impartite cu tot holul, se terminau din prima zi. Dupa acea zi, se bea multa apa. Si se mancau rabdari prajite. Dar erau mereu petreceri. Si se ajutau mereu unii pe ceilalti. Si cand avea unul, aveau toti. Cand n-avea unul, n-avea niciunul. Si cate nu se faceau in camin, cate fete nu ramaneau peste noapte la marea iubire, pacalind paznicul, administratorul si pe parinti. Daca ar putea camerele alea de doi pe doi sa vorbeasca, ce de ar mai povesti!
In calitate de student am facut si greva. Nu mai stiu pentru ce militam. Nici nu mai stiu daca militam pentru ceva anume, sau ne lasasem dusi de val. Dar a fost fain, ca ne simteam importanti, cum treceam noi si scandam ceva pe strazile din centru si trecatorii se opreau ca sa ne incurajeze si soferii se opreau ca sa ne injure! Eram si noi cineva. Si vroiam sa ni se auda vocea si sa ne exercitam dreptul la libertate. Eram tineri si frumosi. Si multi. Si, iertati-ma voi generatiile acestea mai mici, cuminti. Eram pe bune cuminti. Si cam fraieri, ne duceau profesorii cu zaharelu'.
Puse una peste alta, studentia fiecaruia e intr-un mare fel. Daca ii intrebi pe ai mei, o sa iti povesteasca despre cartela de mancare pe care o faceau jumate jumate ca sa le mai ramana bani si de altele, despre florile furate din diverse gradini sau chiar cimitire pentru a le darui unei fete, despre bautele de dupa examene, despre cum fugeau din camin ca sa mearga la film. Eu una am ramas cu amintiri despre oameni deosebiti, colegi sau profesori, oameni care si-au lasat amprenta asupra personalitatii si educatiei mele. Ahhh, iubesc luna octombrie si pe toti copiii astia care merg la cursuri imbracati dupa ultima moda si cu castile urlandu-le in urechi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu