Intorcandu-ma eu cu drag si spor acasa, intr-o superba seara de toamna (mai mult cu spor ca drag nu prea mai am, de cand cu muult prea celebrele gauri), m-am intalnit in holul blocului cu vecinii mei preferati. Da, am si vecini preferati. Nu am numai vecini pe care nu vreau sa ii vad sau numai vecini care ma folosesc sau de care ma folosesc.
Am vecinii mei preferati, care imi inveselesc ziua sau seara, dupa caz. I-am indragit inca de cand m-am mutat. Sunt frumosi, si-au sarbatorit cred nunta de diamant sau care o fi aia de o sarbatoresti cand faci 50 de ani de casnicie. Si se tin de mana si au grija unul de celalalt. Domnul se vede ca a fost mare crai la viata sa. Face parte din categoria de gentlemeni care, cred eu, se plimbau pe Calea Victoriei candva. Asadar, un barbat galant, care spune sarut mana tuturor pitzipoancelor si le deschide usa. Doamna este o doamna. Este mereu ferchezuita. Stiu ca nu au bani multi, ca traiesc din pensii, dar sunt mereu eleganti. Lasa in urma o usoara dara de parfum. Cocolino, nu Givenchy. Si sunt mereu un intreg. In serile de vara ies sa se plimbe in parc si se intorc mereu la fel: mana in mana. Iarna, domnul e primul care iese la dat zapada, cateodata si singurul. Iar in seara de Ajun merg la biserica. In Noaptea Invierii i-am vazut in curtea bisericii. Amandoi. De mana. Aseara mi-am facut curaj si le-am zis ca ii admir si ca mi-ar placea sa fiu candva ca ei. Mi-au raspuns cu un zambet cald ca totusi, batranetea e grea, insa depinde de fiecare daca si-o face frumoasa sau urata. Nu cred ca au prieteni, insa se au unul pe celalalt. Si, chiar daca au o varsta si riduri, sunt frumosi. Si stiu ca in fiecare noapte adorm imbratisati. Si sunt sigura ca isi fac unul celuilalt ceai atunci cand sunt raciti. Asa as vrea sa fiu peste 30 de ani. Vise, taica, vise!
Cand eram in facultate, imi doream sa ajung un mare om politic. Ma si vedeam ambasador pe undeva. Si imi suradea ideea de a fi reprezentant al tarii mele intr-o alta tara. Era, in ideea mea, omu' care facea publicitate tarii lui. Am intrat, asadar, la drept. M-am apucat cu spor sa invat. Toate drepturile. Diplomatic, international, financiar. Si tot asa. Toata facultatea am fost manata in lupta de acest vis. Rezultatul? Acu' fac reclama firmei pentru care lucrez, desi stiu ca nu e cea mai buna. Si lucrez tot in Romanica. De ce oare? Ca de invatat, m-am strofocat cat am putut. O fi din cauza de lipsa de pile? Sau din cauza ca am ramas corigenta la lucru manual si, drept urmare, nu stiu sa crosetez? Sau din cauza ca nu prea dau cu mop-ul? Sau o fi din cauza ca mi-am schimbat iar culoarea parului si iar nu am vrut sa ma fac blonda? Sau din cauza ca nu imi place sa pup sezutul nimanui ca sunt prea orgolioasa? Ete, sa luam exemplul doamnei aceleia, Ana nu stiu cum. Frumusica, desteptica, absolventa de drept. Ce are ea si n-am eu? Ba din contra, eu am mai multe. Kile. Hmmm, da' sunt in plus, nu in minus. Mi-ar placea ca peste cativa ani sa fiu si eu ca ea. Profesional, vorbind. Vise, taica, vise!
Mai departe. Imi doresc un copil. Care sa fie fata. Sau gemeni. Sa fie doi copii sanatosi si frumosi. Sa nu semene cu mine. Sa semene cu el. Nu stiu care el, dar cu el. Si imi doresc sa ii plimb prin parc. Si sa ma trezeasca noaptea. Si sa ma plang si eu la job de cate probleme am cu cei mici. Ca sunt neastamparati si sparg mereu geamurile la scoala. Sau ca vor mereu rochite noi. Sau ca le dau dintisorii si nu dorm noaptea. Imi doresc o familie. Un om caruia sa ii scot ochii ca nu a luat paine, ca nu a dus gunoiul, ca nu a ridicat capacul la baie. Un om pe care sa il zapacesc la cumparaturi. Sa stea si sa ofteze in fata cabinei de proba. Si cu care sa ma bat pe telecomanda. Imi doresc o nunta ca in povesti. Simpla. Eleganta. La Capsa. Cu 60 de invitati. Iarna. Era sa zic "vise, taica, vise", dar nunta o sa o am. Nu e a mea. Dar e. In rest, vise, taica, vise!
Vreau sa stiu si eu sa conduc. Masina. Sa stiu sa o parchez. Sa fac depasiri pe limita, sa plec cu scartait de roti, sa ma strecor pe unde nimeni nu ar avea loc. Sa fiu smechera. Sa conduc cu o mana. Sa fiu si eu blocata in trafic. Si sa ascult muzica la maxim. Si sa ii respect pe ceilalti in trafic. Si ceilalti sa ma respecte si sa aiba rabdare, sa nu mai claxoneze ca disperatii, ca nu s-au nascut invatati. Si sa ma lase sa intru in coloana de masini. Si sa ma lase sa ies din benzinarie, fara sa stau cinci ani.Vise, taica, vise!
Realitatea: ma duc acasa cu metroul, sa ma lupt cu gandacii, sa-mi urle linistea in creieri. Si maine vin iar la jobul asta de doi lei, care ma solicita 1%. Pe drum, sper sa ma intalnesc cu vecinii, cu toti copilasii balai de la mine din bloc care imi zic "saru' mana, tanti". In rest, noi sa fim sanatosi ca sa putem visa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu