Ne judeca televizorul????

Asa cum am mai zis, sunt destul de dezamagita de tara noastra. E pacat de ea si de asezarea geografica cu care a fost inzestrata. Mai era o vorba prin popor ce tara frumoasa avem, pacat ca-i locuita. Subscriu. Sunt, in acelasi timp, de acord cu faptul ca, pana una alta, fac parte din locuitorii ei. Si ca nu sunt in stare sa merg contra curentului, ca nu pot fi elementul din multime care sa vocifereze atunci cand vede vreo chestie naspa. Nu prea imi respect indatoririle cetatenesti sau civice sau cum s-or mai chema. Insa macar stau potolita in banca mea. Ii judec pe cei care ar putea sa face ceva si nu fac, insa ma judec si pe mine in egala masura. Nu incerc sa manipulez pe nimeni, incerc sa combat cu argumente, atatea cate le am. Dar sa vedem ce imi veni.

PRO TV-ul a inceput o campanie, ca deh, acuma sunt si premiati si recunoscuti pe plan international, asa ca trebuie sa se ridice la nivelul asteptarilor tuturor. Asa ca incepura camapania "Romania, te iubesc!". Bine, ei nu mai pun virgula dupa Romania, ca ei sunt smecheri, si smecherii nu mai sunt obligati sa respecte regulile gramaticale. Ne mai miram pe urma de ce tinerii din ziua de azi tranverseaza pe partea cealanta. In fine, sa revenim la oile noastre. Incepu campania cu niste copii ai nimanui, suferinzi sau nu, care insa nu se incadrau in anumite standarde, aruncati de Ceasca' intr-un lagar cu un singur scop final, exterminarea. M-a emotionat reportajul. M-a impresionat si doctorul care se ocupa mai nou de ei. Nu am putut urmari, insa, reportajul pana la final, din cauza idioatei de reporterite. Sa o numim Paulica. Paulica noastra, ca orice reporterita plina de talent, incepu sa judece. Mai intai, pe cei care au lucrat pe vremuri in lagarul respectiv: ca nu au avut inima, ca nu s-au atasat de niciun copilas, ca sunt oameni fara suflet. Imhm, sigur ca da. Paulica noastra, oare tu acuma faci la munca ce vrea muschii tai? Oare tu faci reportajul pe tonul acesta pentru ca asa esti tu o femeie sensibiloasa, al carei suflet e facut praf de durerea copiilor respectivi? Si daca asa e, de ce n-ai facut tu, mamica, nimic pana acuma, ca doar ne arati un reportaj din 1999? Ce ai facut mataluta de atunci pana acuma pentru acesti copii? Ca doar vii din presa, a nu stiu cata putere in stat. Eee, e usor sa judeci pe coana Mita, care lucra atunci in lagar. Coana Mita isi facea treaba. Primea ordine si le executa. Avea ea oare voie sa cracneasca sau sa se abata de la ordin? Pai nu era ea aruncata in fundul vreunei temnite? S-atunci copiii ei nu ar fi ramas singuri pe lume? Si te intreb, Paulica draga, daca tu ai fi fost in locul ei, ce ai fi facut? Eu sunt sigura ca puneai suflet si mureai tu inainte sa ii speli pe amaratii aceia cu furtunul.

Continuam cu zbuciumul interior al Paulicai noastre. Reporterita noastra este revoltata ca toti cei care lucrau acolo, lucreaza si acum tot in sistemul asigurarilor sociale, tot la orfelinate si case de copii. Trecem peste faptul ca, la noi in tara, prezumptia de nevinovatie nu exista, ca la noi trebuie sa iti demonstrezi nevinovatia si nu sa ti se demostreze ca esti vinovat. Deci, plecam de la ideea ca oamenii aia ar fi trebuit sa moara odata cu Ceasca'. Cati oare nu ar fi trebuit sa moara atunci, daca ar fi sa ne luam dupa ce a facut fiecare in anii respectivi? Mai putin Paulica, ea era pioniera, sef de grupa sau de detasament, avea snur galben sau albastru si dadea raportul sefului de unitate. De ce mai sunt angajati tot ei? Pai e simplu, mai Paulica, mamica. Pentru ca salariile sunt de maxim 8 milioane. De ce nu te duci mata sa lucrezi pe salariul acesta, sa pui suflet si sa indragesti copiii? De ce nu renunti la caldurica data de postul lui Sarbu, la masinuta ta de jde mii de euroi, la pantofiorii si la gentutele tale care costa mai mult decat sase salarii ale nenorocitilor alora care muncesc acolo? Fii tu mai buna, incepi tu prin a da exemple concrete, nu sfaturi!

O intreaba reporterul daca a putut sa stea de vorba cu acei copii batuti de soarta. Raspunde ca "greu se deschid in fata strainilor". Pai vezi tu, blondo, ca nu e usor? Ce credeai tu, ca te duci, le bagi microfonul sub nas si ei, avizi de publicitate, incep sa iti raspunda tie la intrebarile standard. Pai, copiii, de obicei, simt cine ii ajuta si cine nu, cine e sincer si cine nu, cine vine cu sufletul deschis si cine vine sa faca bani pe spinarea suferintei lor. Eee, nu e chiar asa usor, nu, Paulica noastra? Si gandeste-te ca tu ai stat cu ei cateva ore. Gandeste-te la cei care stau cu ei zi de zi, ora de ora, la cei care ii cunosc mai bine decat pe oricine altcineva, la cei care lucreaza cu acesti copii cu care nu e deloc usor de lucrat. Eu propun sa iti dai cu parerea abia dupa ce ai experimentat tu toate aceste lucruri, asa mi s-ar parea fair play.