La o sueta

Cata rabdare sa am si eu? Cata intelegere? Cat sa inchid ochii? Cat sa ma ascund dupa diverse monitoare, ziare, carti sau alte obiecte acoperitoare? A venit momentul cand nu s-a mai putut. A trebuit sa iau taurul de coarne. Cat putea sa fie de greu? Urma sa stam prieteneste de vorba. Sa clarificam nemultumirile reciproce. Sa ne reprosam. Sa tipam. Sa scoatem la lumina toate chestiile nasoale pe care le-am ascuns de-a lungul vremii. Asa ca...

Intr-o frumoasa dimineata de octombrie, ma hotarai sa il invit la o sueta. Pe el. Pe stomacelul meu. Si incepuram sa dialogam:

Eu: "bag seama ca de la o vreme incoace iarba nu-ti mai place, gura nu-ti mai tace, or esti bolnavior, mai dragut mior?"

El: "la porcariile pe care mi le servesti tu zi de zi, ma mir ca inca mai traiesc. Ma mir ca nu am dat ortu' popii. Ma hranesti zilnic cu porcarii de la rotiseria aia a ta, spelunca nenorocita, bodega cartierului."

Eu: "corect, dar sa stii ca e curat inauntru. Si uite, nu esti singurul care e alimentat de la bodega. Mai sunt si alte stomacele. Si uite, ele nu vocifereaza. Tu de ce o faci? De ce ma faci tu pe mine de ras cand imi e lumea mai draga? De ce faci tu galagie cand toti ceilalti tac? Te gasesti tu, orator de vaza, sa iei cuvantul cand toti mediteaza. De ce te revolti tu, de ce te apuci tu sa pornesti revolutii cand toti ceilalti sunt pasnici?"

El: "pai da, vociferez, ca mi-ai terminat nervii cu nervii tai. Tu te stresezi si eu trag ponoasele. Am deja un inceput de gaura. Si a inceput sa ma viziteze din ce in ce mai mult acid gastric. Cred ca o sa devenim foarte buni prieteni. De nedespartit."

Eu: "pai incerc sa te protejez."

El: "nu-ti prea iese. Si ai putea sa te hotarasti si tu cand, cum si ce mananci. Ca m-am saturat de atatea prajeli si de atatea experimente gastronomice realizate de tine si de familia ta. Tu ai auzit si tu de legume si fructe? De ce toate celelalte stomacele primesc, numai eu nu? Ce, eu sunt mai prost?"

Eu: "prost nu esti. Dar deja devii obraznic. Ce ma tot judeci tu pe mine? Taci si inghite. Ca de aia tu esti stomac si eu sunt om. Eu comand, tu executi. Fara sa cracnesti. Fara sa imi tot trimiti prieteni de ai tai la inaintare. Mai da-le pace si tu greturilor. Rumega si taci."

El: "oi fi tu stapana, dar nu-mi poti nega puterile. Ai vazut ca te pot face de ras cand ti-e lumea mai draga. Si da, am prieteni de care ma folosesc ca sa te birui. Si las-o mai moale, ca asa mic cum ma vezi tu, pot sa iti dau peste cap toate planurile."

Eu: "asculta, ma, nesimtitule, eu te intreb de sanatate si tu ma ameninti? Daaa, eeee, foarte bine. Azi nu primesti nimic."

El: "aha, uite ce mai plang eu ca nu-mi dai tu de rumegat. Mai mult timp liber pentru mine."

Vazand eu ca sunt pe cale sa pierd lupta in cuvinte, facui ce face tata. Trecui la sentiment. "Cum imi faci tu mie una ca asta? Tocmai mie care te intretin cum pot si eu mai bine? Si, ca tot veni vorba, cat te intretin eu, faci ce zic eu. Si eu zic sa rumegi in liniste!"