Daaaa, prietenei mele ii plac telenovelele

In lumea bloggerilor, din care nu fac parte, se poarta chestia asta cu leapsa. Leapsa e ca in jocul ala de il jucam noi cand eram copii. Nu fac parte din aceasta lume, deci nu primesc lepse (o fi corect?). Insa am primit o provocare. Tot ca intr-un joc de cand eram mici si idiotei. Adevar sau provocare, parca. Asa, provocarea vine de la sora-mea, care m-a intrebat de ce nu am scris aici despre vicii, sau mai exact despre telenovele.

Biiine. Scriu. Recunosc. Am invatat limba spaniola din telenovele. Vedeti, fac si ele un lucru bun. Am fost dependenta. Cand eram copil, puteau ai mei sa faca ce vroiau din mine daca umblau la santajul cu telenoveaua. Am fost fan, am vazut Mexicul, Venezuela, Argentina, Brazilia. Am vazut carpe care la noi au aparut tarziu, am vazut case si masini cum la noi nu existau. Eu am fost printre primii intr-un mall, am mancat prima hamburger, am stiut prima ca tequilla se face din agave. Am vazut femei soferite. In Romania erau o raritate. Am vazut femei de succes. Strong. Si ete asa am invatat eu cu Jose Armando si alti cativa Josei, cu Maria Cristina si alte Marii sa vorbesc spaniola muult inaintea celor plecati la capsuni. Asta a fost viciul meu. Nu fumez, nu beau, nu preacurvesc (saru' mana, parinte), ma uit la telenovele. Ca sunt sensibiloasa si romantica. Si cam prostuta, poate. Si un pic, dar numai un pic, imatura.

Si, da, cand eram copil ma uitam la Sclava Isaura si la Dallas. Si pe urma la Renegatu' si la Dinastia. Si mie imi placeau desenele alea, tot cu iz telenovelistic, gen Sandy Bell. Eu am iubit-o pe Dr Quinn. Eram in stare sa fac moarte de om, daca incerca vreunul sa ma impiedice sa vad vreun episod. Si visam sa ma fac doctorita, sa salvez oameni, sa schimb mentalitati, sa am rochite infoiate, sa merg la opera la Boston si sa am si eu un Sully al meu. Aaaa, si mai vroiam sa infiez si trei copii. Si sa am si un cal si o casuta. Ca in Casuta din prerie (nu, nu e gresit, prerie e cu un singur e, asa cum proroc e cu un singur o). Si ma visam eu aceasta Laura Ingles a Romaniei. Si iar visam sa am un calut. Pe urma, am vrut sa fiu stapana lui Black Beauty si sa merg la concursuri si spectatorii sa isi iasa din minti cand apaream eu cu calutu' meu. Ce vremuuuri....

Si da, eu am vazut Pe aripile vantului de 10 ori si Titanicul de alte 10 ori si Legendele Toamnei de alte 10 si Scarlet de alte 10. Si da, eu sunt aia care plange mereu la filme, chiar daca de fericire sau de tristete. Si da, eu sunt aia care, la cele aproape 28 de primaveri, crede in Fat Frumos si in iubirea vesnica. Eu sunt aia care inca mai crede intr-un buchet de flori, fie ca are 100 de fire, fie ca are un singur fir (stiu, stiu, atunci nu mai e buchet). Eu sunt cea care inca mai crede in primul sarut, in plimbarile prin parc mana in mana, in cuvintele dulci spuse cuiva. Asta tot din telenovele mi se trage. Eu inca mai cred in intalnirile pe internet, pentru ca sunt sigura ca exista suflete pereche. Si da, amandoua povestile mele de iubire s-au nascut pe net si au murit tot pe net.

Eu sunt cea care ii mai asculta din cand in cand pe Angela Similea si pe Catalin Crisan si cea care plange cand citeste poeziile lui Eminescu. Si eu sunt cea care il mai asculta si acum pe Toto Cutugno. Da, eu consider ca Teo Trandafir e desteapta si imi place sa ma uit la emisiunile ei. Da, mie imi place Mircea Badea, desi e un pic imatur, insa ma binedispune dimineata, inainte sa plec la job. Eu sunt cea care asculta Radio Romantic. Si da, cand eram copil ascultam Radio Romania Actualitati si, mai ales, emisiunea aia cu melodii populare, de incepea la ora 12. Nu mai stiu cum se chema. Si mai ascultam si teatru radiofonic ca imi placea, desi toti aia din fata blocului radeau de mine. Si il iubeam pe Andrei Gheorghe pentru ca era intr-un mare fel.

Si da, eu fac parte din turma. Turma aia de s-a uitat la Inima de tigan si care se va uita probabil si la Regina. Pentru ca Gheorghe Visu si Carmen Tanase sunt geniali si pentru ca au fost singurii care, intr-o anumita perioada din viata mea, prin prisma personajelor lor, m-au facut sa rad. Si da, am incercat sa ma uit si la filmu' ala cu Calinescu si cu manelistii, da' nu am rezistat pana la sfarsit. Ca nu era nici telenovea, nici film. Era o corcitura. Si nu mi-a placut.

Si da, eu plang la nunti, chiar daca ma duc din obligatie si nu cunosc pe nimeni. Si da, mie imi place sa joc la nunti pe muzica populara. Si imi plac toate traditiile acelea, care pentru unii sunt idiotenii, cu invelitul miresei, cu turta, cu hora miresei, cu cusutul florii, samd. Si plang in biserica daca slujba e emotionanta si daca mai e si cor.

Sunt si eu om, un om cu defecte. Asta sunt si cu asta defilez. Am vorbit cu mama, da' nu mai vrea sa faca alta. Asa ca.... tzeapa (ca sa ramanem in acelasi registru). Multumita, sisut, a fost suficienta cenusa?