Ca in orice vis frumos, ajunseram si la finalul vacantei noastre. Ultima zi. Cred ca stiti cu totii disperarea care te cuprinde cand realizezi ca e ultima zi. Ce sa faci mai intai? Incerci sa nu te gandesti la ce te asteapta acasa si sa te bucuri de ultimele clipe din vis.
Sa eliberam apartamentul. Desi mi se paruse uratel la inceput, ma obisnuisem cu el. El era acasa. Pentru cateva zile a facut parte din viata mea. Stranseram bagajele. Ei biiine, unde sa bagam tonele de magneti? Unde sa inghesuim toalele achizitionate? Cu chiu cu vai le facuram loc la toate. Stateam pe canapea si ne uitam la bagaje. Hai, zice sora-mea, hai zic si eu, hai zice si vara-mea. Da' nu se ridica niciuna. Hai, ma, ca mai venim. Imhm, siguur ca da, si marmota... Nu mai stiu care s-a ridicat prima. Dar ne-am facut curaj si am plecat. Trebuia sa gasim un loc unde sa ne lasam bagajele in timp ce mai colindam noi. La gara, alta distractie. Tarani, frate, tarani. Noi. Ne-a luat juma' de ora pana sa ne prindem cum functioneste treaba. In fine, o rezolvaram, scaparam de pietroaie, hai sa ne mai plimbam. Zice sora-mea: "mai avem niste obiective de bifat p-aici". Pai, zic, hai sa le bifam.
Merseram intr-un parc. Nu mai stiu cum se cheama. Nu mai stiu nici cum se numea oul ala colorat. Avem poze, anyway. In parc era frumusel. Curat, linistit, cativa turisti. O doamna isi plimba catelul dupa care chiar a strans. Muy raro. Pai la noi gasesti noroace la tot pasul. La ei in parcuri nu sunt aurolaci, nici oameni fara casa. La ei in parcuri sunt palmieri si flori. Multe flori. Bancutele sunt ca si noi, nu sunt desenate, nici rupte in incercarea de a crea opere de arta. Mi-a placut. Aici chiar ai putea intra cu placere pentru a-ti odihni piciorusele.
Restul zilei: shopping. Am mai cheltuit ceva banuti pe carpe, banuti pe care in Bucuresti nu i-am fi dat. Hainutele moderne. Mi-au placut. Ce vreti, spanioli! Am vrut, la un moment dat, sa mergem la film. Nu e o idee prea buna. Filmele sunt dublate in catalana. Asa ca, ghinion. Am luat trenul spre aeroport. Am facut 12 minute dupa ceas. N-avem sanse, oameni buni, nici daca stau ei pe loc 50 de ani de acum incolo. In aeroport, am avut ceva de asteptat. S-a asezat langa noi, in dreapta, un cuplu in jurul varstei de 70 de ani. Super eleganti. Ne-au spus buna seara si s-au asezat sa isi astepte nepotul. Nu stiu ce au facut oamenii aia la viata lor, dar miroseau a aristocrati. In stanga noastra, doi conationali. Din 3 vorbe, 4 reprezentau injuraturi. Galagiosi, deranjau pe toata lumea. Si ghiciti ce, nici macar nu erau olteni, erau din Maramures. M-au dezamagit, credeam ca ei sunt un pic altfel. Ei bine, nu. Si uite asa mi-am explicat eu de ce suntem tigani pentru toata lumea: pentru ca suntem. Mi-a fost rusine. Pacat. Nu am mai scos nicio vorbulita nici una din noi. Ne-am ridicat si am plecat. Am preferat sa astept in picioare.
Deja, in momentul in care ne-am asezat la coada, a inceput sa miroase a noroi. Acelasi catel si purcel ca la ducere. Am trecut cu bine si cu bagajele de mana care cantareau peste 7 kg, pentru ca i-am zambit frumos domnisoarei de acolo si pentru ca am intrebat-o de sanatate in limba ei. Conteaza enorm. In duty free, mai nimic. Erau inchise toate. Luaram niste ciocolatele si doua sticle de sangria. Oricum, bine ca fu inchis, ca ne lasam p-acolo si putineii banuti pe care ii mai aveam. Urcaram in avion.
Gata, s-a terminat totul. Am plecat din Barce, din lumea civilizata, vesela, curata. Aterizam pe Baneasa. Cinci ani la intrare in aeroport. Alti cinci pana ne luara autobuzele alea comuniste. Iesiram din aeroport. Ploua. Ba as putea chiar zice ca era lapovita. Maxim 13 grade. Gri. Totul e gri. Taxi-ul ne astepta ca dadusem comanda ca sa nu ne ingita rechinii aia de te jupoaie pana in centru, de trebuie sa faci credit ca sa platesti cursa. Taximetristul, dupa ce ca nu-si misca sezutul sa ne deschida portbagajul ca sa ne introvaram tonele de bagaje, mai si tipa ca sa ma grabesc ca blocheaza el traficul, asteptandu-ma pe mine. Simt depresia. Vine, vine, calca totul in picioare. Bine ai revenit "inca" acasa!
2 comentarii:
Ti-ai propus sa ma faci sa incep ziua cu stangul.... Rau, foarte rau, vor suferi multi !!!!
Cu toate ca nu ploua, nici macar lapovita nu este, de "balana" nici nu incape vorba (deocamdata!!), cu toate ca am ajuns la job si nu vad nici urma de noroi pe birou, am simtzit mirosul acela de " gri " ......si mi s-a facut un dor nebun de duca.
Ar fi o chestie sa nu vin la nunta, nu?!!!!!!!!!!!! Glumeeeeeam, hooooo, glumeeeam!
Offff, ce depresiva sunt, offf si niciun copac prin prajma...., IOR-ul e la dracu', in parc la Crangasi doar flori, ca parca ajuta pe cineva....
Daca nu vii la nunta, eu voi fi un om mort, pentru ca se afla in cele din urma si motivul fugii miresei.
Promit ca daca am sanse sa plec, si voi pleca fara sa ma gandesc de doua ori, te chem pe la mine. Poate definitiv, dar macar sa fii happily married, sau macar married.
Nu stiu de ce toata lumea a luat chestia cu pomul din postarea despre IOR. Acea postare chiar nu s-a vrut a fi trista. Si....si IOR-ul e plin de flori. Folositoare. :)
Trimiteți un comentariu