La mare, la soare

Sa continuam jurnalul nostru de calatorie. Ziua de sambata am petrecut-o in sudul Barcelonei. Plaja, soare, mare, nisip, sezlonguri, apa calda si curata, pesti garla, yahturi mii, multi pensionari pe plaja la prima ora. Lipa lipa pe plaja, prin Barceloneta. Un cartier micut, cu blocuri la fel de micute, dar viu colorate. Mi-am adus aminte de caminele studentesti (alea care arata bine, da, da, sunt si din astea). Strazile la fel de inguste. Aici vecinii isi pot imprumuta sarea pe balcon. Sforile lor de rufe sunt cum erau la noi pe vremea lui ceasca': in afara balconului. Asa ca va pot spune din surse sigure ca spanioloaicele prefera lenjeria din dantela neagra. Tot aici am vazut muscate. Mii si mii, de toate culorile, de toate marimile.

Tot admirand casute si stradute, ne dusera pasii in Port Vell. Aici isi tin toti Tiriacii si Coposii lor bijuteriile. Nu, nu sunt Maybachuri, Lamborghini sau Ferrari. Ei se rasfata si isi prezinta opulenta in yachturi de lux. Cred ca numai intretinerea pe o luna ii costa salariul meu pe doi ani. Asta e. Se pare ca ei o duc mai bine. Ori muncesc mai mult si mai cu spor, ori castiga mai bine ca sunt mai buni negociatori. Spun asta pentru ca portul era plin ochi de asemenea bijuterii. Bine, nu am mai fost de mult la Constanta sau la Mamaia, dar parca totusi aici erau mii de vase de diferite marimi. Tot aici am vazut vase de croaziera. Un fel de Titanic. Poate o sa vi se para ciudat, insa exact la asta m-am gandit cand am vazut imensitatile de vapoare: nu au cam putine barci de salvare? Fricky... Anyway, cand am sa zbor cu Taromul si am sa imi iau rochita de la Pronovias, am sa plec in luna de miere intr-o croaziera, ca pana atunci o sa fie mai multe barci de salvare si am sa am si eu pe Leo Dicaprio al meu (stati linistiti, pana la sfarsitul postarii, ma trezesc).

La insistentele sorelinei, am zis sa intram si la Cinema-ul 3D. Am intrat, desi fata de la casa ne avertizase ca filmul e in catalana. Adica un fel de spaniola neterminata, pronuntata intr-o portugheza de balta. Am insistat in prostia noastra cu gandul ca vom vedea Sharks. Ieeeee, sangre, sangre. Ciuciu sangre. Era un documentar despre viata pe fundul marii. O frumusete, pestisori inocenti, plante ciudatele, moluste alunecoase, toate convietuind intr-o armonie perfecta. Nu tu un rechiniut cat de mic, care sa deschida falcile spre noi, nu tu un pescar macar, care sa strice armonia melcilor si a meduzelor. Limba infecta, intelegeam din doi in doi. Eee, asta e, trebuia sa incercam. Macar daca ar fi fost racit vreun pestisor din ala sau sa se fi aflat pe patul de moarte. Nimic. Liniste si armonie de 8 euro. Abia la sfarsit ne-am explicat si prezenta a vreo sase puradei. Hmmm, ar fi fost ciudat sa ii aduca parintii (oricat de deschisi la minte ar fi fost) la ceva gen Falci.

Daca tot ajunseram in port, hai sa ne dam si cu vaporasul. Mie mi-a placut, co-calatoarele s-au plictisit groaznic. Vaporasul cam darapanat, e drept, dar a rezistat. De fericire ca a rezistat si el si noi, ne luaram o clatita (noi, el nu). Bunicica, alti 4 euro. Hai spre teleferic sa urcam la castel la Montjuic. Dupa doua ore de stat la coada ca sa ne dam cu telecabina, ne veni si noua randu'. Se puse un vanticel de ne balanganeam ca o frunza-n vant. Am facut febra musculara la limba de atatea cruci facute in amaratele alea de 5 minute cat a durat drumul. Ma si vedeam la stirile de la ora 5, de la PRO TV:"trei tinere din Romania si-au gasit sfarsitul in Marea Mediterana, in urma prabusirii telecabinei cu care incercau sa ajunga pe Montjuic. Fetele au fost devorate cu mai multa sau mai putina placere de cinci rechini care ar fi trebuit sa se afle la Cinema 3D, insa erau in pauza de masa". Dupa cinci Tatal Nostru, dupa ruperea mainii sora-mii si dupa zece declaratii de dragoste tot catre sora-mea (ca am zis sa nu ramana sentimente nedezvaluite), am pus piciorul pe pamant. Pamantul se invartea. Stiu, stiu, Pamantul de obicei se invarteste, numa' ca acuma o facea mai cu spor. Eaaaaasy, eaaasy. Sa cautam o banca repejor. Asaaaa, pfiu, mucho mejor. Acu' sa analizam gradinile. Gardurile perfect tunse. Cactusii mari, nu am vazut niciodata cactusi asa mari. Hai sa mergem spre alt teleferic. Dios mio, otra vez? Acelasi vant, aceeasi grimasa, cealalta mana a sora-mii busita. In rest, peisaj de vis.

Ia te uita, la castel in poarta, oare cine bate? Eu sunt, buna mama, fiul tau iubit, eu si de la oaste ma intorc ranit. Pe bune. Mergeam aproape in maini, nu mai simteam picioarele. Castelul, un fel de cetate de la Suceava pentru cunoscatori, insa super bine ingrijit. Iar gradinile....gradinile super cochete. Aceeasi panorama minunata a unei Barcelone superbe. Dupa un suc scuuump, o luaram spre Estadio Olympico. Copacel, copacel, hai ca mai avem un pic. Curaj, curaj, piciorusele mele iubite. Facut poze, bifat obiectiv, facut poze in diverse ipostaze. Alungate de un norisor, ziseram sa bifam si Poble Espanyol. Un fel de Muzeul Satului al lor. Intrarea un poquito cara. 8 euro pentru cateva stradute si cateva casute vechi. Dar a meritat. Plus ca era nu stiu ce festival cu Mexico querido sau ceva de genu'.

Dupa toata aceasta zi minunata, hai sa cautam un McDonald's sau un KFC sa basculam si noi mancare sanatoasa. Ghinion. Se puse o ploicica de ne uda pana la pielicica. Toate fast food-urile fugeau de noi. Era un semn ca nu trebuie sa cedam tentatiei de a hali porcarii. Renuntaram la hrana si incepuram sa cautam hrana spirituala, mai pe romaneste, Fantana Magica. Am trecut de doua ori pe langa ea. Intr-un final, luandu-ne dupa turma, ajunseram. Incepu spectacolul. Luuume cata frunza cata iarba. Spectacol de lumini si culori, muzica si dansul apei. Minunat. Acolo, din pacate, s-a simtit acut lipsa lui.

Cu un ultim efort, la 13 ore de la plecarea din apartament, ne intorceam mai mult in maini. Nu mai stiu cum am ajuns la dus si apoi in pat. Nu mai stiu nici cum am adormit. Dar stiu ca am visat frumos. In noaptea aia eram printesa (ceva gen Infanta Cristina sau ceva), ma plimbam prin curtea castelului si nu existau teleferice, existau calesti.

Tot mai am...