miercuri, 17 septembrie 2008

Jurnal de calatorie

I'm back. Too bad. Pacat. Mare pacat. Am ajuns acasa. Ghinion. Poate in viitor voi face ceva sa rezolv problema asta cu acasa, in Romania. Abia acum ii pot intelege pe cei care se deprima de fiecare data cand se intorc in tara. Pai normal, revii in noroi dintr-o lume civilizata. Sa o luam cu inceputul.

Prima seara. Ajuns in Barcelona undeva in jur de 9.30, ora lor. In aeroport lume multa, insa foarte bine crescuta. Hai sa iesim si sa vedem cum ajungem in Placa Catalunya. Sora-mea se baza pe spaniola mea. Si eu la fel. Ei bine, ghinion. Pana mi-am dat eu drumul la spaniola a durat ceva. Dupa ce ne-am plimbat vreun kilometru cu rucsacii in spinare, in cautarea minunatei statii de autobuz, dupa ce sora-mea a incercat o conversatie in engleza cu un om al legii, dupa ce o doamna s-a uitat cas cand am intrebat-o in engleza dar mi-a explicat cu lux de amanunte cand m-am adresat in spaniola, am gasit statia. Am luat autobuzul. Stiam pana unde trebuia sa mergem. Coboram ca trei floricele si ne indreptam spre un taxi.

Intreb eu normal, ca eram mereu bagata la inaintare, daca e liber si imi spune sa ma indrept spre primul taxi oprit. Fir-as a naibii. Astia respecta ordinea venirii in statie? Ok, prima lectie. Ne indreptam spre primul taxi, sunt bagata iar la inaintare, vine omu', il intreb daca e liber, imi raspunde "taxi-ul e liber, eu nu". Ok, foarte bine pentru tine. Dupa ce ca eram eu stresata sa ajungem, ma mai ia si asta peste picior. Sora-mea si vara-mea se aseaza in spate, mie revenindu-mi porsupuesto locul de langa sofer. Muy bien. Sa intretin conversatia zic, ca siguri au si ei Ferentariul lor si n-as vrea sa ma lase asta p-acolo si nici sa ma plimbe toata Barcelona de sa trebuiasca sa iesim toate trei la produs, pentru a putea plati calatoria. Si da-i si converseaza. Intreaba-l de una de alta. Pakistanez, la vreo 30 si ceva de ani, venit sa munceasca in Spania. Totul decurgea asa frumos, parca se auzeau si viorile. Eu ii ziceam de nu stiu ce aberatii referitoare la Spania (cautam cuvinte cat mai simple ca sa nu ma gandesc prea mult), el ma complimenta referitor la cat de bine vorbesc spaniola. Ma intreaba unde am invatat. Eee, draci, doar nu era sa ii spun ca din telenovele. Bag si eu ceva asa sa fiu intelectuala. Ii zic ca la scoala. Zice aici, in Barcelona? Zic nu, in Bucuresti. Dragii mosului, aici se rupe filmu'. Cand a auzit omu' de Romania, as putea sa jur ca si-a verificat buzunarele. Observ schimbarea de atitudine si incerc sa il linistesc, spunandu-i ca nu sunt nici la studii, nici la munca, nici la furat. Sunt doar in vizita. In fine, a dat semne ca nu-l deranjeaza, insa, credeti-ma, vraja se spulberase. Omu' a fost fair play de la inceput pana la sfarsit. Ne-a zis ca acolo unde vrem noi sa mergem e destul de aproape. Imhm, aproape de 6.60 euro. Ma fastacesc, vreau sa ii las si lui de un suc si ii las, oameni buni, trei euro. Trei. Nici mai mult nici mai putin. Fetele normal ca ma luara la misto: eeee, asa e cu viorile astea, te fac sa iti pierzi capul. Pe cuvant ca nu mi-am dat seama cat i-am lasat si oricum, cu banii astia putea sa isi ia si el o cola la jumate'. Dar el saracu' tot cinstit, imi spune ca e prima data in viata lui cand un roman ii lasa bacsis. Eeee, treaca de la mine.

Bien. Ajunseram la apartament. Sunam. O liniste mormantala. Mai sunam. Nimic. Y ahora que? Ma si vedeam pusa la colt, biciuita pentru ca asta cu inchiriatul apartamentului fusese ideea mea. Pe sistemul: si sedusa si abandonata. Ma gandeam unde putem sa dormim. Eee, mergem in aeroport si dormim acolo. Cand imi pierdusem toate sperantele, apare si fata noastra, persoana de contact. Ne introduce in apartament, ne face o scurta prezentare a Barcelonei, ne mai ridica valul de pe ochi. Apartamentul modest, nici prea prea, nici foarte foarte. Insa complet echipat. Cu tot ce ai putea avea nevoie intr-o casa. Pleaca femeia, ne dam seama ca ne e sete. Hai sa cautam o apa. Ce vorbesti, Frantz? Am gasit o amarata de cola din aia mica, mica, cat o...mana de furnica. 2,5 euro. Quuuuue? Da' cu ce-am gresit de trebe' sa dam 90 de mii pe un paharel de cola? Setea se plateste. Bauram cola aia pana la ultima picaturita, mancaram si lamaia din pahar cu tot cu coaja si seminte si ne duseram la culcus, ca a doua zi urma sa inceapa pe bune aventura.

Un comentariu:

Blondutza spunea...

Asta numesti tu jurnal de calatorie???????????????? De aseara stau cu urechile ciulite, asteptand sa aud cand postezi si......... Asta numesti tu jurnal de calatorie???????????????????????????
Ma gandesc ca nu ai inconstienta ca pe ziua de astazi sa ma lashi asa incurcata !