Vicii...dependente...naravuri...pasiuni...patimi. Putem sa le denumim oricum. Sunt chestiile alea fara de care nu putem, pe care le facem fara sa ne dam seama, care fac parte din cotidianul fiecaruia, din noi. Chestiile alea de care "te poti lasa oricand, numa' ca nu vrei" pana cand vrei sa te lasi si descoperi ca e mai greu decat sa faci alpinism in sandale, mai greu decat sa faci echilibristica pe o sarma in bocanci (tu in bocanci, nu sarma, gii), fara plasa sub. Chestiile alea pe care le facem cand viata e roz, gri, neagra sau alte culori. Sau care ne transforma, la inceput, viata din gri roz, pentru ca, ulterior, sa o transforme din roz in negru.
Unii se otravesc cu tutun, recte mama. Nimeni nu poate intelege, dar pana la urma, who the hell suntem noi ca sa judecam? Partea misto e ca nici ea nu stie de ce o face. Nu mai e vorba de tutunul ala inhalat si de ce ar putea el sa o faca sa simta. Totul se rezuma la gest. E o doamna, ce mama ma-sii (aici era alta expresia, da' sa pastram totusi decenta, iar mama ei saraca nu are a face). Cum scoate ea tacticoasa tigarea (stiu, sora-meo, e tigara, da' am vrut sa fiu smechera), o aprinde si pufaie. De la fumatul asta se dezvolta o intreaga industrie a brichetelor, care trebe sa fie de fitze, nu asa, sau a chibritelor (a se citi: chibriturilor), desi ar fi cam demodat (aici as putea contrazice, aceasta industrie a chibritului dezvoltandu-se in ultimul timp sau poate ma las eu influentata de matusi-mea, care lucreaza intr-o afacere de-asta, de schimbat fata bietului chibrit romanesc). Unde mai pui ca la o tigara se pune firma la cale, se stabilesc strategii de dezvoltare mai mult sau mai putin profesionala, se barfesc toti pe toti (daca nu te duci, nu apuci sa barfesti, vei fi doar barfit). Fumatul asta e un fel de team building pe fast forward, ne cunoastem fumurile; daca ne cunoastem fumurile, deja suntem prieteni intimi.
Altii se otravesc cu cafea. Sau sunt addicted. Cafeaua. Un lichior negru, amar de mori, frumos mirositor e drept. Cafeaua vine, ar trebui, de pe plantatiile alea unde slugarea scalava Isaura vreme de enspe mii de episoade. Ea si cu familia ei mergeau frumusel la cules de boabe de cafea (cam cum mergem noi la cules la vie), pe urma o lasau la uscat, o incarcau in saci si o trimiteau europenilor, pe cai mai legale sau mai ilegale. Ce mai stiu de cafea? Aaa, pe plantatiile alea erau serpi, care piscau bietii sclavi, dar nu era bai, ca erau multi (si sclavii si serpii); sclavii mureau, noi ne jeleam in fata televizoarelor. O sora mai rafinata a cafelei e nesul (e, de fapt, nescafe, da' cum noua ne e lene sa ne ducem pana la capat, ii zicem sec nes). Cum ziceam, nesul e, cum ar fi, neamul de la Bucuresti, ala mai intolit, mai pieptanat, mai parfumat. Si, ca orice neam de la capitala, e si prost. Adica rau pentru sanatate, mai rau decat biata cafea de la tara. In fine, si unul si alta presupun iarasi o intreaga masinatiune: cafeaua se rasneste si se prepara fie la nisip sau ibric (la asta ii zice turceasca), fie la filtru (la asta nu-i zice in niciun fel, da' i-as zice eu comoda sau lenesa); poti sa o bei cu frisca, fara frisca, cu lapte, fara lapte, cu frisca si lapte si alte combinatii luate cate n; mai tare, mai slaba; Iacobs sau cafea varsata. La nes...e alta poveste: cum il freci (vorbim in continuare de nes), cat il freci (tot nesul); cu apa plata, minerala sau cu pepsi; cu lapte, fara, cu frisca, fara frisca (aici se repeta povestea de la sora mai saraca, cafeaua).
Mai am inca multe, asa ca va mai fi o postare tot pe tema aceasta. Va urma....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu