....e un sut in fund. Pasul inainte il facem dupa ce ne ridicam din cazatura, dupa ce ne frecam bine dosul ca sa ne treaca durerea. Asta daca ne ridicam vreodata si daca ne lasa vreodata durerea. Totusi, peste tot, oamenii fac pasul inainte, ranile se cicatrizeaza, toti o luam de la inceput.
De cate ori nu se intampla sa capitulam cu chestii de genu' "gata, frate, nu mai pot". Fie ca e vorba de job, "numai luna asta mai fac scarboseniile astea de rapoarte, de luna viitoare ma revolt", de viata de zi cu zi, "muncitorii care imi lucreaza acasa mi-au mancat zilele, nu ma mai arunc cat oi fi intr-un proiect de asemenea anvergura", fie ca e vorba de suflet, "nu ma mai daruiesc nimanui asa cum am facut-o acum". La fiecare lovitura pe care o primesc, oamenii nu vad partea plina a paharului. Fac, cu mandrie, parte din aceasta categorie. Nu ma intereseaza faptul ca acest sfarsit va insemna in mod automat un nou inceput. Nu-mi plac inceputurile, nu vreau provocari, mie imi place rutina. Si stau si ma jelesc si ma victimizez. Si ma gandesc de ce mie, de ce eu? Noroc ca timpul aduce uitare si rutina si incep sa imi revin.
Si daca imi revin eu, isi revine oricine. Sunt situatii pe care le vad pe langa mine, situatii care li se intampla altora si care, totusi, nu ii darama pe cei carora li se intampla. Am fost martora la disponibilizari in masa ale unor buni profesionisti, care imi ridicau mie moralul, in loc sa ii ajut eu. Am vazut persoane care s-au ridicat dupa fiecare esec profesional, care si-au asumat miscarile proaste din cariera si au avut puterea de a o lua de la inceput, cu iluzii si sperante, cu bucuria de a investi din nou in ceva ce nu e musai sa iasa bine. Stau in casa cu oameni care au stiut sa isi ia suturile, ba chiar sa profite de ele. Sunt in viata mea persoane care date afara pe usa, intra pe geam. Am exemple clare de lasat bratele jos, bocit, descarcat, ridicat bratele din nou si continuat. Am prieteni care in seara asta isi baga picioarele, dezamagiti de toti si toate, iar maine o iau de la inceput, convinsi fiind ca lupta merita dusa. Primesc lectii de viata de la ei toti si ii consider mult mai maturi si mai puternici decat voi ajunge eu vreodata.
Nu mai vreau suturi in fund, nu mai vreau pasi inainte facuti de nevoie. Vreau sa hotarasc eu cand a venit momentul sa move on. Nu mai vreau sa vad oameni obligati sa o ia mereu de la inceput, sa invete din nou sa lupte. Vreau ca oamenii sa decida singuri daca e bine sa inceapa altceva sau sa ramana in rutina lor, adica sa fie lasati sa foloseasca acel liber arbitru de care vorbim toti, fara a fi fortati in vreun fel.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu