Azi e sambata. Trei ceasuri rele. Tot e bine ca nu e 13. Oricum, trebuie sa ma gandesc bine ce vreau sa fac azi, cum sa ocolesc cele trei ceasuri rele, sau macar sa nu aiba consecinte prea naspa. Superstitii.... zice lumea prin targ ca numai fraierii cred in superstitii. Asa o fi. Atunci, e clar, eu sunt o fraiera, sau o varza cum mi se mai spunea candva. Sa le luam pe rand, zic.
Pisica neagra. Imi plac pisicutele. De cand eram copil mi-au placut. Crescand eu in minunatul si pitorescul sat romanesc, am avut mereu pisicute. Dormeam cu ele in pat, fara sa stie bunica-mea, ca nu prea ii suradea ideea de a spala lenjeria si dupa fundul lor. Pisicile noastre dormeau pe cele mai bune perne din casa, mancau cu noi din farfurie (stiu, cam neigienic si poate chiar putin inconstient, dar eram copii), beau lapte cu cacao. Imparteam totul. Chiar si puricii. Trebuia sa imparta si ele ceva cu noi, nu? Dar totusi erau niste animalute bine crescute, care cereau voie la toaleta, asta daca ne prindeam ca asta vor. S-a mai intamplat si sa nu ne dam seama, drept urmare am spalat covorul cu sora-mea, ca sa ne invatam minte. Riscurile meseriei, nu? Ok, daca tot am fost inconjurata de ele si daca atunci nu faceam nu stiu cati pasi inapoi si nu scuipam in san de nu stiu cate ori, de ce ma sperii acum cand o biata pisicuta imi taie calea? Poate pentru ca la bunici nu am avut niciodata pisici negre. Nu cred. In plus, poate si pisica zice la fel: "fuck, mi-a taiat Andreea calea, semn rau". Si totusi nu face niciun ritual ciudat in mijlocul strazii. Ok, ok, nici eu nu fac ritualul, desi as fi tentata. Si cum in Bucurestiul asta, pisicile sunt din ce in ce mai multe, ar trebui sa merg mai mult in spate. Am pretentia ca sunt totusi o persoana rationala, cu toate astea, stiu ca ceva va scartaii cand pisica imi taie calea.
13. Asta nu prea ma sperie. Nici macar marti 13. Poate pentru ca ai mei m-au declarat la primarie pe 13 aprilie. Nu stiu, dar mie pe 13 imi merg lucrurile ca unse. Toate examenele pe care le-am dat pe 13 s-au terminat cu brio. Pe 13 parca gandesc mai clar, ma concentrez mai tare, ma organizez mai bine, muncesc mai cu spor. Poate e subconstientul, care, realizand ca e 13, zi posibila cu ghinion, lucreaza mai bine.
Cosarul. Mai greu in zilele noastre si mai ales in Bucuresti sa mai dai nas in nas cu cosarul. Zice-se ca aduce noroc. Ca si trifoiul cu patru foi. Imi amintesc, atunci cand ieseam la iarba verde (pe vremea aia nu se chema picnic si era singura distractie pe care o puteai avea) si ai mei vroiau sa scape de copii, faceau un concurs "care gaseste trifoiul cu patru foi". Si uite-ne, eu, sora-mea, vara-mea cautand de mama focului. Fraiere mai eram, fetelor, eram usor de dus de nas. Anyway, nu am gasit niciodata trifoiul cu patru foi. O fi de rau?
Popa si calugaritele. Ar trebui sa fie de bine, da' mie imi merge rau cand ma intalnesc cu popa pe drum. De calugarite, ce sa mai vorbim, ca acum le gasesti cam peste tot: in trenuri, in gari, la metrou, in curtile bisericilor. Au in mana diverse cartonase de smuls mila si, implicit, banii cetatenilor. Deja de aici incepe sa iti mearga rau, cand te vezi obligat sa bagi mana cat mai adanc in buzunar, ca doar nu vrei sa te pui rau cu Divinitatea.
Mergem mai departe. Cu ceva mirositor. Urat mirositor. Norocul lasat in calea noastra de patrupedele vecinilor. E si greu sa nu ai noroc, atata vreme cat peste tot gasesti rezultatele usurarii celor mai buni prieteni ai omului. Din aceeasi categorie: intr-o frumoasa dimineata cu soare, dar care ma apasa teribil (era luni), plec mandra ca o floricica spre ogor (lucul unde trudesc pentru o painica graham). Ma spalasem, ma pieptanasem (de fapt, ma pieptanase duminica o prea minunata coafeza in schimbul a juma' din salariu), funda rosie imi trantisem, pusesem si niste sandale cu tocuri serioase si mergeam mandra spre, unde altundeva, statia de RATB. Drumul meu s-a intersectat cu drumul unui pescarus care avusese si el weekendu' lui, care nu-i prea priise. Ghinion, de fapt se cheama noroc, asta daca nu i-as fi dat aleia o poala de bani pentru frizura mea de femeie fatala.
Plec de acasa. Pe scari, dupa ce inchid usa cu toate cele noua zavoare, ca de, locuiesc in Bucuresti, dupa ce vorbesc cinci minute cu vecina de la doi (prietena mea fara somn), imi amintesc ca am lasat telefonul pe pat. Ma gasesc in mijlocul luptei vietii mele. Ma intorc? Nici moarta. Daca ma suna cineva cu vreo urgenta (a se citi: pateste sora-mea ceva si are nevoie de mine, se intampla ceva cu bunicii si eu sunt prima pe care o suna mereu)? Ce ma fac, ce ma fac? Din fericire, in acel moment, eram insotita. Asa ca, s-a intors omu' saracu', formand deja numarul de la nebuni ca sa imi rezerve un loc cu verdeata multa.
Uau, cred ca e cea mai lunga postare. O fi din cauza ca sunt superstitioasa? Oi fi superstitioasa sau or fi doar rezultate (sau dejectii, cum zicea CTP-ul intr-un interviu) ale subconstientului? Gata. Inchei, ca mi se zbate ochiul stang. Fuck. Semn rau. Ia, sa ii fac trei cruci (deja vecinii ma privesc ciudat). Ca prostu' in papusoi. Inchin ochiul. Mai, mai sa ii si cant, numa' numa' s-o potoli. Degeaba. E clar. E de rau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu