De-a lungul celor 27 de primaveri, 27 de veri, 26 de toamne si 26 de ierni, am avut norocul si ghinionul de a intalni oameni mai mult sau mai putin oameni. Cum azi ma simt cam depri, voi incepe totusi cu cei mai mult oameni, ca sa nu imi tai venele p-aci si sa fac mizerie. So, sunt o persoana norocoasa, care in permanenta a simtit cate-un protector in preajma, nu am dus niciodata lipsa de modele (nu-mi place idol, suna a fanatism). Am avut profesori minunati, care s-au straduit sa ma invete sa pun cratima si virgula corect, sa stiu diferenta dintre un subiect si un complement direct, sa gandesc si sa vorbesc in limba lui Shakespeare, sa stiu cu ce ma aleg in caz de divort, in urma unui partaj. I-am iubit pe toti si imi pare rau ca nu am stiut sa imi pastrez relatiile cu ei. Profii mei isi faceau meseria cu pasiune, erau mai prost platiti decat femeia de serviciu (mai putin proful de dreptul familiei, care era avocat), desi erau autori de manuale, insa erau profesionisti desavarsiti. Au fost, dincolo de pedagogi, indrumatorii mei in diverse etape ale vietii. Profa de romana ne vorbea mereu despre parfumuri, incerca sa ne induca ideea de eleganta, profa de engleza imi povestea mereu despre calatoriile in afara, profu de drept ma batea la cap cu intemeierea unei familii si cu semnarea contractului prenuptial (ca doar d-aia preda omul dreptul familiei).
La primul meu examen de maturitate, adica la primul job de, am avut alaturi alti Oameni, incepand cu persoana care m-a tras de maneca sa intru in HR, continuand cu directorul, stapanul bugetar, cu un colectiv in care, cel putin in relatia cu mine, toti au fost fair play. In urmatorul capitol al povestii vietii mele profesionale, am avut langa mine o Doamna, am trait una dintre cele mai frumoase perioade din viata mea. Am invatat atat de multe: am vazut ca poti manca din conserva si te poti incalta cu pantofi Bata, ca poti dezvolta strategii de HR in timp ce vorbesti cu zugravii despre gleturi de ipsos si ciment, am descoperit ca poti sa mirosi a Givenchy si sa imparti un covrig cu o prietena pe o banca in fata ITM-ului (cunoscatorii cunoaste). Este cea mai recenta lectie, din aceasta cauza am intiparite in minte toate intamplarile, din aceasat cauza simt ca a fost poate cea mai importanta. In momentul asta, am langa mine un alt Om, de la care invat sa fiu optimista, sa nu ma mai ascund dupa aparente, sa nu ma mai chinui cu imperfectul sau cu perfectul compus cand imi vine sa folosesc perfectul simplu, invat ce inseamna sa gandesti si sa traiesti pur si simplu, fara "pe dupa visin" (nu mai invat despre politici HR, dar in aceasta etapa a vietii mele, nici nu cred ca de chestii serioase as fi avut nevoie).
Carevasazica, in aceasta padure de uscaturi, mai sunt si persoane care nu au fost atinse inca de interese, care inca se daruiesc trup si suflet celor din jur, fara pretentii sau scopuri ascunse. Putini, ce-i drept, dar mai sunt. Mi-as dori ca toti copiii care vin din spate sa aiba norocul de a fi ghidati in viata de astfel de modele, sa poata povesti candva cu aceeasi dragoste cu care o fac eu acum si cat mai corect din punct de vedere gramatical, sa invete sa se adapteze prezentului, dar sa nu-si uite trecutul. Iar mie imi doresc sa nu raman niciodata fara Oameni, sa ii pot gasi mereu sau sa ma gaseasca ei pe mine, imi doresc sa nu ii uit niciodata pe cei despre care am scris (cred ca de asta am si scris, ca sa fiu sigura ca, daca voi fi vreodata senila, o sa ramana macar paginuta asta) si mi-as mai dori sa ii revad candva iar ei sa fie aceeasi, neschimbati de societate sau de timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu