S-a stins flacara

Astazi s-au incheiat Jocurile Olimpice. Gata pentru urmatorii 4 ani. Urmeaza Londra. Nu stiu cum o sa reuseasca englezii sa se ridice macar la jumatate din succesul chinezilor. Am vazut anul asta o organizare fantastica, am vazut un stadion olimpic jos palaria, am vazut ca din nimic se poate cladi intr-un timp relativ scurt o intreaga masinatiune. Mi-a placut ca tuturor carcotasilor, care aveau probleme cu "ce vor manca gurile lor pe plaiuri jackiechaniene", le-au fost inchise gurile, li s-a dat peste nas, li s-a taiat macaroana.

Toata reusita acestor Jocuri Olimpice a stat, dincolo de miliardele de euro, in mainile zecilor de mii de chinezi care au pus osul la treaba, mici si multi. Am vazut un documentar referitor la exproprierile care au fost facute pentru a se pitea construi Cuibul de Pasare. Am vazut oameni plangand, nedreptatiti probabil de sistemul comunist de la Beijing, in dorinta de a se ridica la nivelul asteptarilor unei intregi planete. Au fost, asa cum concluziona documentarul, sacrificati pentru ceva maret. Dincolo de asta, ma minunez, insa, cum de ei au reusit sa exproprieze intr-o perioada scurta de timp, iar ai nostri nu au reusit in ani de zile exproprierile necesare pentru constructia autostrazii Bucuresti - Brasov. O fi comunismul? O fi mana de fier? O fi mentalitatea? Cu toate astea, mi-au revenit in minte chestiile nasoale ale comunismului trait si de noi pentru o vreme. Iar pe oamenii aia multi si micuti, i-am perceput exact asa micuti, fara personalitate, un intreg din care nu avea nimeni voie sa se evidentieze, folositi pentru atingerea unui scop care oricum lor nu le va aduce niciun fel de beneficiu. S-a vazut chestia asta cu comunismul pana si la predarea drapelului olimpic. Primarul chinez rigid, teapan, primarul Londrei super degajat, cu mainile in buzunar (la pariu ca maine toata presa va vui despre cum a incalcat nesimtitul de londonez protocolul).

Acum patru ani la Atena, nu prea am avut timp sa analizez la rece organizarea, ca pe vremea aia eram ocupati cu emotiile pe la mai toate sporturile olimpice. Am avut insa ocazia sa ajung la Atena, pe stadionul olimpic. Parca totusi nu au fost asa "la linie" cum au fost chinezii anul asta. Oare pentru ca ei sunt mai multi?

Cam asa am perceput eu trecutul apropiat al Olimpiadelor. Viitorul (pe care mi l-as dori apropiat, insa mi-e teama ca va fi foarte indepartat) mi l-as dori cam asa: anul 2256; deschiderea Olimpiadei; un stadion imens, cu fotolii din piele; un gazon impecabil; in satul olimpic totul straluceste; concurentii sunt transportati fara niciun fel de probleme; pentru probele de natatie, exista un bazin enorm; pentru toate acestea au muncit zeci de mii de oameni, de dimineata pana seara, fara pauze lungi si dese; in tribuna oficiala toate personalitatile grele, mondiale; toata perioada Olimpiadei, orasul infloreste din punct de vedere economic; turistii vin pentru a participa la cele mai frumoase Jocuri Olimpice organizate vreodata. Orasul e plin de viata, nu exista blocaje in trafic, totul se desfasoara cu o exactitate si cu o punctualitate nemteasca, desi suntem in Bucuresti. Bucuresti, Romania.

Si tot cam pe atunci, poate ca romanii vor iesi in strada sa sarbatoreasca medalii de aur la gimnastica, inot, canotaj, box, haltere, judo, tir, scrima, atletism, volei, polo, poate chiar si handbal (desi Hutupan se retrage, asa ca....slabe sanse). Poate atunci vom avea parte de arbitraje corecte (nu mi se pare nimic mai patetic decat sa nu fii in stare sa recunosti ca mai mult nu ai putut si sa dai vina pe arbitrii, pe vant, pe sistemul de notare). Sau poate atunci vom avea si noi mentalitate de castigatori, nu ne vom multumi cu "merge si asa". Si poate atunci vom avea si noi un cuvant de spus in ceea ce priveste recordurile mondiale si olimpice. Macar la Jocurile Olimpice de vara, ca la alea de iarna...

Pana atunci, sa ne asezam, sa-i asteptam pe londonezi, sa luam exemplu de la altii, sa inghitim in sec si sa ne rugam pentru un miracol, ca altfel nu prea vad cum in 2256 o sa se intample toate cele de mai sus.