Dupa blocurile gri

Asa incepea un cantec al celor de la.... BUG Mafia, parca. Chiar asa, ce-o mai fi dupa blocurile gri din minunatul nostru Bucuresti? In afara de noi, majoritatea. Ei bine, in principiu, difera de la carier la cartier. In Berceniul copilariei si adolescentei mele, eu nu vad prea multe schimbari, desi, daca e sa ii intrebi pe ai mei, sigur vor vorbi despre schimbari mai mult sau mai putin in bine. Vecinii, unii au imbatranit, altii nu mai sunt, sunt si fete noi, urmeaza aceeasi rutina pe care o stiu. Parcari tot nu exista, toti se lupta pe o bucatica de strada. La linia de tramvai se lucreaza de vreo trei ani si tot nu s-a terminat. Blocurile sunt gri pe bune. E cam ciudat, am iubit candva cartierul ala si chiar mi se parea mai fain decat altele. Ale tineretii valuri....

Asa cum am mai scris p-aci pe undeva, de vreo 4 ani, prin sudoarea fruntii alor mei, mi-am schimbat domiciliul. Am luat catel, purcel, ursulet (poate ar trebui mentionat ca toate sunt de plus), televizor, haine si o sisut si ne-am mutat cortul in Titan. Domne, ce cartier, ce oameni, ce primar. Inca din prima zi ne-am lovit de curiozitatea comitetului de primire: doamna vecina in varsta de la parter, doamna vecina in varsta de la doi, doamna vecina in varsta de la trei, domnul vecin in varsta administrator. Toti stiau exact ce aveam noi in saci, cate haine, cate farfurii, cati purici, cata matreata. S-au autoinvitat ulterior la o cafea, ca sa vada si ei ce modificari au fost facute in apartament. Oamenii abia asteptau ceva prospaturi in bloc, ca sa se mai anime barfa ca deja devenise plictisitor sa vorbeasca despre aceleasi personaje cu care, culmea, au fost colegi de banca. Asadar, blocul meu e plin de domni in varsta, personaje pitoresti. Cum eu atrag mosuletii ca mierea mustele, sunt fericita posesoare a cel putin doua vecine prietene care, cum ma prind, cum simt nevoia sa ma puna la curent cu toate noutatile din viata lor. Asa se face ca stiu despre divorturi, bebei conceputi, burse castigate inainte sa afle poate chiar cei implicati. Am primit condoleante pentru disparitia lu' bunica-miu in dimineata imediat urmatoare decesului. La inceput eram intrigata de sursele pe care le au pentru a afla tot ce misca. Mi-am dat insa seama ca nu am nicio sansa sa aflu vreodata.

Pe latura masculina, in afara de minunatul domn administrator care mereu face cate ceva si niciodata nimic, mai am una bucata exemplar masculin - pe care l-as cataloga "tanar si nelinistit". Vecinul meu are o rabla (azi ma simt generoasa, asa ca sa ii spunem masina), pe care o bibileste toata ziua. Zau ca ma gandesc uneori ca ar trebui sa lucreze intr-o spalatorie auto. Daca ploua, el iese sa isi spele masina. Dupa ploaie, el sterge masina ca sa nu ramana patata. Cand e cald el stropeste masina, ca sa nu mai aiba atata praf. Iarna e primul care da zapada jos. Si, fiindca o iubeste asa mult, nu o porneste niciodata ca sa nu o oboseasca, in schimb mestereste mereu pe la motor. Incerc sa il inteleg. Incerc sa gasesc rationamentul care il face pe el sa se trezeasca in fiecare dimineata la ora 6 fara 10, pentru ca la 6.10 sa isi mangaie deja masina cu vreun prosop. Ei si ce? Omul are cu masina lui, probabil, relatia pe care nu o are nici cu sotia. El prefera sa spuna buna dimineata masinutei lui. Trebuie sa tina tot de vreo frustrare pe care nu si-o poate vindeca altfel.

Tot acesti minunati vecini mi-au adus la cunostinta ca fiecare dintre proprietari are dreptul la o bucatica din gradina. Unii si-au pus rosii (e si greu de ghicit ca e vorba de omu' cu masina), patrunjel si alte verdeturi; altii au flori cat cuprinde; mai sunt cativa care folosesc locul pentru stans diverse (bradul dupa ce trece Craciunul, frigiderul pana apuca sa il demonteze pentru a se folosi de piesele care mai functioneaza, am vazut chiar si un televizor micut, Sport). Eu cu sora-mea, cam puturoase din fire, nu am participat la cearta pe gradina si cred ca ne-am cam pierdut dreptul la pamant.

Dupa cum se poate observa cu ochiul liber, dupa blocurile gri sunt oameni plini de culoare. Si, desi ma enerveaza cateodata ca prea le stiu ei pe toate, ei fac parte din acasa. Ei vegheaza ca florile plantate de mult prea iubitu' primar sa nu fie rupte de tineretu' din ziua de azi, ei umplu bancile din parcuri vara, ei se inghesuie cu clasa muncitoare in autobuze ca sa ajunga la piata cu noaptea-n cap, ei joaca sah in IOR, ei imi platesc lumina pentru ca eu nu sunt niciodata acasa. La noi in bloc nu se asculta Mafia, se asculta Maria Dragomiroiu, noi nu pierdem noptile prin discoteci, noi dam stingerea la 10 cel tarziu, ca maine ne trezim odata cu gainile. Noi suntem one biiig happy family care, desi traieste in aceleasi blocuri gri, are o viata colorata.