Luni

Dimineata. E 6.45. Suna ceasul. What the hell? Nu e sambata? Nici macar duminica? Au, shit, e luni. Trebuie sa ma trezesc, sa o iau din loc spre scarbici. Hai, Andreea, curaj, mai ai exact cinci zile pana la weekend, patru dimineti in care o sa sune ceasul la aceeasi minunata ora. Deschid televizorul, sa vad oameni mai amarati ca mine, care se trezesc la 5 pentru a ne prezenta noua cele mai macabre stiri. Aha, guess again. Neti e in concediu de vreo doua saptamani, azi pleca si Dedu in vacanta. Ramasei cu Iulica si cu Busu'. Buni si ei. Iulica e blonda in fiecare dimineata, da' parca fara Dedu e si mai blonda. Busu' e tot in tenisi si frac, si e tot la fel de bun la meteo, atat de bun, incat prefer sa scot eu capul pe geam si sa fac eu prognozele, daca ma face ciuciulete ploaia, macar sa stiu ca e vina mea. Are, in schimb, probleme in care ii pune creierasul blondei la incercare. Cata inconstienta!

Ora 8.20. Ajung la metrou. Pe peron, o maaare de oameni. Ce-o mai fi? S-o fi intors tot Bucurestiul din concediu? Or fi astia de la Metrorex in greva? Imi ocup locul de asteptat metroul, astfel incat sa urc exact pe usa pe care urc de sase luni incoace. Nici prea in fata (ca nu vreau sa ma calce toate babele in picioare in cursa vietii lor spre mult prea visatul loc), nici prea in spate (ca nu am chef de plimbare pe peronul de la Timpuri Noi). Si ma pun pe asteptat. 2,3,5 minute. Se ingrosa gluma, odata cu gramada de oameni in asteptare. Vine metroul inceeet, inceet. Nu se grabeau domnii de la comanda ca, de, ei erau deja la serviciu. La un semn, se deschid usile si toti atletii nostri (unii pe tocuri de 12) incep cursa vietii lor. Daca i-ar cronometra cineva, Romanica noastra ar avea cele mai multe recorduri la viteza in Cartea Recordurilor. Ma feresc de imbranceli, coate si injuraturi si ma asez langa usa. Se aseaza toti, se linistesc lucrurile. Fiecare isi scoate din posetuta, mai mult sau mai putin roz, cate-un ceva de ocupat timpul pana la Eroilor (zic eu ca acolo se cam shimba locatarii locurilor). Un domn scoate Gazeta Sporturilor. O doamna citeste o carte ale carei coperte sunt invelite intr-o coala alba. Imi trezeste amintiri din copilarie cand, si pe mine ai mei ma puneau sa invelesc cartile. La doua locuri mai incolo, un tanar citeste ziarul saracului "Compact". Ajungem la Dristor. Ma uit dupa un anume tanar. Nu-l vad. Ok, poate e in concediu'. Inca doua statii si am ajuns. Spre deosebire de alte zile, lunea nimeni nu vorbeste in metrou. Toti mai dorm un pic, fie si cu ochii deschisi.

In jur de 8.40 ajung la job. Ce suuuurpriza! Iar sunt prima. M-a intrebat sefa mea la un moment dat de ce ajung asa devreme, nu am somn? Daca ar sti ea, saraca, de cei 4 ani in care la 7 fara 20 plecam de acasa... Revenind, ajung, sperii portarul si femeia de serviciu "ati ajuns deja, da' cat e ceasul". Ma asez la calculator, multumita ca azi e luni si nu o sa fie asa aglomerat. Imi zic: incep cu presa, cafeaua (nu-mi place cafeaua, nu-i vad rostul, insa o beau; ce naiba, la fumat nu, cafea nu, o sa zica ai mei colegi ca-s picata din pom), mai o barfa, mai un blog, se face 12, mergem dupa mancare, mancam, se face 3, mai postam ceva pe blog si gata, o luam spre casa. Aaaaa, da? Rutina zici? Foarte bine. Deschide mailul: cel putin 5 mailuri urgente. Fuck, intru in priza, ma iau cu treaba. Imi zic "termin asta si revin la menta mea, ca trebuie si ea frecata". Pe buuune? Vine o colega cu fata plansa sa o ajut cu nus'ce rapoarte. E deja 1. Uaaau, asta inseamna sa nu ai timp nici de apa? Cafeaua in ceasca e intreaga. Azi nu am mai avut nevoie de ea ca sa ma trezesc. La 2 fara 10 primesc mail cum ca la 2 ma asteapta prietenu' meu, neamtu', ca are niste intrebari. Dus la neamt, facut glume, omu' e chiar relaxat. Normal, vine dupa doua saptamani in Bora Bora (stiu ca ati inteles din prima, da' pe unele si pe unii asa ii cheama, de doua ori, ca sa fie siguri ca am inteles). Ora 3. Ma asez la coada la food. Food food food, imi strigau niste piticei in cap. Macar aici mi-am respectat rutina. Aceeasi manacare ca si vineri. So what? Mancam pentru a trai, nu traim pentru a manca. E deja 4.30. In sfarsit, apuc sa verific mailu'. Lumea nu e obisnuita ca eu sa lipsesc de pe mail sau de pe mess. Incep intrebarile: esti bine, ahaaaa, te-ai suparat, de aia nu mai raspunzi la mailuri. Fuck, azi chiar am muncit. Azi chiar nu m-am simtit vinovata ca iau banii pe care ii iau. Si totusi, lumea s-a suparat. Ok, maine nu mai muncesc. Azi a fost si un lucru bun(cred), adus de un sms din partea unei persoane dragi.

Urasc ziua de luni, cand nu iti vine sa te dai jos din pat, cand ti-e lene sa deschizi gura pana la 12, cand pentru a spune un "buna dimineata" faci un efort supraomenesc, cand pana si mijloacele de transport se trezesc greu. Dar si mai mult urasc ziua de luni cand, in loc sa citesti presa si sa iti ineci amaru' ca mai ai ataaata pana la weekend, trebuie sa intri tare in paine de la prima ora. Ce noroc ca e gata (sper). Maine e deja marti....eeee, altfel stam de vorba....