A venit din nou vremea de o scriere din aceea de are nevoie de lamai. Sa vedem daca vom putea reda povestea cat mai obiectiv, fara sentimentalisme, regrete, oceane de lacrimi si alte asemenea, care ar putea impiedica desfasurarea cursiva a firului epic.
Anul 2003. Februarie. Un tramvai incearca sa inainteze prin zapada care la acea vreme il luase prin surprindere pe Basescu, cred. In tramvai, lume multa, nervoasa, se indrepta spre serviciile aducatoare de venituri considerabile. Inghesuiala, pipaiala, un vis. De teama hotilor, imi pusesem iubirea intr-un buzunar, pe care l-am si inchis cu fermoarul, ca asa sunt eu, mai posesiva. Ajunsa la destinatie, am vrut sa scot iubirea ca sa nu se sufoce. Bineinteles ca nu mai era. Initial am crezut ca a fugit, ca se ascunde, ca se joaca leapsa cu nervii mei. De unde...povestea era alta. Iubirea imi fusese sustrasa din buzunar de o mana experta. Norocul meu a fost ca ne-am regasit relativ repede, iubirea mea reusind sa se elibereze, din dorinta de a se intoarce in buzunarul meu caldut.
A urmat o perioda in care am avut mare grija sa nu ne mai pierdem, sau, in cel mai rau caz, ne-am pierdut unul in celalalt. In tramvai ne-am tinut de mana, nu am mai lasat alte maini sa intervina, am infruntat impreuna posibilele maini furacioase. Anii au trecut in zbor, in iubirea mea s-a investit mult, a devenit mai matura, mai frumoasa. Insa, cum viata mea nu e tocmai o telenovela cu sfarsit fericit, a venit anul 2008, an in care am inchis-o din nou in buzunar, ca sa nu mai am grija ei, cum ca s-ar putea pierde, sa fie ferita de capriciile vremii si de toanele oamenilor. Cum socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ, iata ce a urmat.
Anul 2008. Februarie. Acelasi tramvai incearca sa isi faca loc printre mormanele de zapada, care, de aceasta data, l-au surprins nepregatit pe Videanu (de fapt, tot pe Base, dar oficial pe Videanu). In tramvai, aceeasi lume multa, nervoasa, care se indrepta spre aceleasi servicii, aducatoare de aceleasi venituri considerabile. Tot inghesuiala, pipaiala, acelasi vis. Istoria se repeta. E ca un film pe care il revezi. Pacat ca nu sunt doar spectatorul din sala, pacat ca detin unul dintre rolurile principale. Iubirea imi e din nou furata (deja a doua oara, deja e vina mea). Din pacate, nu am auzit urletele, nu am vazut semnele, si eram oricum adancita intr-o discutie cu posesoarea mainii experte. Si mi-a luat-o. Sper doar ca iubirea mea sa imi fi fost sustrasa doar pentru a fi iubita, ingrijita cu multa atentie si inteleasa asa cum e ea. Sper ca nu mi-a fost sustrasa doar de dragul furaciunii, sper ca nu a fost confundata cu altceva (gen portofel, chiar nu arata a portofel), sper sa ii placa noul buzunar, sa ii fie mai comod. Iar hoata sa nu o arunce niciodata, sa stie ce sa faca cu ea, sa o ajute sa creasca in continuare, sa investeasca timp si suflet in ea, sa nu simta niciodata ca s-a tepuit si, mai ales, sa aiba grija de cum o apara si sa fie atenta la buzunare !!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu