Mi se intampla de multe ori (de fapt, de fiecare data), atunci cand sunt dezamagita de anumite persoane, sa imi doresc sa sterg toate amintirile legate de persoanele respective. Imi doresc de multe ori sa dau un delete memoriei, destul de incarcata (nu stiu cat spatiu liber o mai fi), sa ramana curata si uscata, gata de a stoca alte intamplari, mai fericite (desi, am o memorie selectiva, care retine, in general, numai ce-i convine). Fac chestia asta des si fara sa imi dau seama ce ar insemna de fapt resetarea memoriei si care ar fi consecintele.
In weekendul ce a trecut mi-am dat seama ce inseamna sa ti se stearga din cap momentele pe care le-ai impartit cu cei dragi. Una dintre persoanele, ce au jucat un rol vital in cresterea si dezvoltarea mea ca pui de om, trece in aceste momente printr-o astfel de situatie. Trecem peste durerea mea si a sora-mii de a vedea ca abia ne mai recunoaste, ea al carei univers eram noi. Stand de vorba cu ea, iti dai seama ca nu i-au mai ramas amintiri, nu mai stie nici cum avea grija de noi, nu mai stie nici cum l-a ingrijit pe bunica-miu cand s-a intors de pe front. Nu mai stie nici macar daca dimineata am fost sau nu cu ea. Nu isi mai da seama ca eu sunt in vizita la ea, zice mereu ca ea e in vizita la mine. Ma intreaba cum imi merge casnicia, ea care a fost mereu acolo si m-a ascultat mereu vorbind despre esecurile mele sentimentale. Nu mai stie de sarbatori, ea care se pregatea mereu cu mult timp inainte, nu mai stie de colacei, ea care facea mereu colacei pentru toti cei dragi ei trecuti in nefiinta. Nu mai stie de Biserica, nu mai stie de preoti, ea care ne-a invatat mereu ce inseamna credinta si respectul fata de Dumnezeu. Nu isi mai aminteste nimic din ceea ce a trait impreuna cu bunica-miu, nici greutatile prin care au trecut amandoi pentru a-si construi o casuta, nici bucuriile pe care le-au avut vazandu-si copii asezati. Nimic din ceea ce traieste zilnic, nu-si aminteste de cei dragi, sau daca o face, si-i aminteste intr-o anumita perioada, undeva in trecut, fara sa faca legatura cu realitatea. Se intoarce adesea in copilaria ei, vorbeste despre parinti, despre frati. Am impresia cateodata ca a inceput sa uite prezentul, trecutul apropiat si merge spre a uita tot. Sau poate doar se refugiaza in cea mai fericita perioada a vietii ei. Stiu ca ar durea-o daca s-ar vedea acum, daca ar vedea persoana care a devenit. De fapt, persoana e mult spus. Imi amintesc cat era de cerebrala si de organizata, cum nu pierdea niciun moment al zilei, fiecare clipa era fructificata, pentru ca acum, spre apusul vietii, sa isi petreaca viata stand, cu mintea pierduta. Facand curatenie in amintirile pe care le am cu ea, mi-am amintit-o asa cum era ea candva, plina de viata; facand curatenie in lucrurile ei, am retrait fiecare clipa pe care am impartit-o amandoua, am regasit toate lucrurile pe care ea le cosea pentru noi, fiecare lucrusor care urma sa faca parte din zestrea mea si a sora-mii. Si iar regret, asa cum mi s-a intamplat si la inmormantarea celuilalt bunic, ca nu am putut sa ii fac fericiti, ca nu am putut sa le ofer prilejul de a veni in Bucuresti pentru nunta "nepoatei".
Nu doresc nimanui sa treaca prin atata "alb", prin atata "ceata". Nu doresc nimanui sa aiba langa el persoane carora li s-au sters amintirile, pentru ca doare al dracului de tare sa vezi cum se transforma din oameni puternici, stapani pe ei, pe destinele lor, in copii; din oameni intelepti, care dadeau mereu raspunsuri bine argumentate, in persoane care se limiteaza la a zambi la fiecare intrebare. Cateodata ma gandesc ca ii e bine acolo, in lumea ei, ca nu mai vede atata rautate in jur, ca nu mai constientizeaza toate greutatile, are mintea si sufletul curate, inocente. Ma simt, totusi, vinovata, vazand cat se chinuie. Stiu sigur ca nu si-ar fi dorit sa ajunga in stadiul asta, sunt sigura ca ar fi dat orice pentru a nu uita niciodata anumite perioade din viata. Si ma gandesc "fuck, tu mereu zici ca, daca ai avea vreo putere, ai sterge tot, ca sa nu mai suferi". Si uiti ca toate amintirile astea sunt viata ta, uiti ca fara ele nu te-ai mai bucura sau nu ai mai suferi, nu ai mai avea temelia pe care sa iti cladesti prezentul si viitorul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu