Pledez pentru viata

Da, pledez pentru controlul ginecologic facut la timp; dar problema este cand consideram noi "la timp"? De cele mai multe ori, cam tarziu, iar in cazurile nefericite..... prea tarziu. Mergem pe premisa "mie nu mi se poate intampla", ne punem mainile la urechi si spunem Doamne fereste!, ne propunem in gand sa ne facem programare la medic, dar...luna viitoare , ca acum nu avem timp, nu avem bani, nu avem chef, nu avem .....creier sa ne gandim la noi si la durerea ce am putea sa o provocam celor din jur. Consideram ca daca nu stim, devenim imuni; nu ni se va intampla niciodata nimic..., fara sa constientizam ca orice lucru depistat in stadiu incipient, este aproape rezolvabil.

Mass media promoveaza, uneori destul de agresiv, controalele periodice, noi insa avem tendinta de a considera pana si acest aspect..... o intoxicare. De ce? Simplu, din vinovatzie, subconstientul lucreaza ,"iar nu am ajuns la doctor..." Suntem femei mature, educate, cu scoala, cu pretentzii, ne documentam, dam sfaturi cu ushurintza in stanga si dreapta, stim cum se face o verificare acasa in fatza oglinzii a glandei mamare, dar NU o facem... De ce? Habar nu am, nici eu nu o fac, si Dumnezeu stie de ce... Dumneavoastra, domnishoara Anghel, cand v-ati programat ultima oara la control? Dar dumneavoastra, mama Andreei, mama Adrianei, mai doamnelor, dumneavoastra cand?!

Fiecare din nou am interactionat direct sau prin intermediari cu o multime de cazuri de-alungul vremii, oameni simplii, rude, persoane publice, manechine, oameni de arta , am intalnit persoane care mai aveau multe de spus, dar care, cu duritate pot spune, au "ales" sa plece inainte de vreme, uneori din ignoranta, alteori din frica, din teama de a recunoaste ca au o problema. Dar totodata am vazut si femei puternice, am vazut femei care au sfidat boala, au sfidat moartea, femei care nu au considerat ca trupul lor este mutilat, au vazut partea plina a paharului, le-a ramas partea sanatoasa . Mi-e drag de femeile care stiu sa puna punctul pe "i"; adica mi-e drag de femeile care iubesc acei barbatzi care stiu sa le aprecieze si atunci cand viatza este frumoasa, dar si atunci cand viatza le incearca intr-un fel sau altul. FEMEILE ACELEA CARE NU PUN INAINTEA SANATATZII, conceptul eronat de altfel, ca nu vor mai fi femei daca medicul hotarashte ca o particica a corpului trebuie indepartata. Ce nevoie am avea de un partener de viatza care decide sa lase in urma o iubire, o viata, o femeie , doar pentru faptul ca uneori ochii lui nu mai vad o simetrie bilaterala......Conceptia mea este ca un partener de viatza traieste in simbioza cu celalalt, eu cred cu tarie ca daca iubesti , o parte din tine "se transfera" celuilalt si atunci ...nu mai lipseste nimic, s-a format intregul!!!! Nu este asa?!

Stiu ca veti spune ca este usor de sustinut o cauza, de dezbatut probleme, de " aruncat' cu piatra, atunci cand nu esti direct implicat. In parte asa este, insa daca subiectul il consideram tabu, se rezolva ceva? Nu, intram in mutzenia aceea care ascunde drame. In faza aceea in care ne mintzim ca traim intr-o lume perfecta, intr-o lume in care spitalul "a c e l a" este gol, intr-o lume in care nu mor tinere care inca nu au avut timp sa-si traiasca clipa, nu mor fetitze, mame, bunici, iubite, amante.....

Am pornit aceasta discutie raportandu-ma la mine. Zilele trecute am fost la medic. Nu intru in detalii, dar trebuie sa spun ca in postura omului examinat, nu am mai fost persoana expansiva si sigura pe care o afisez, nu , am devenit circumspecta, oare de ce? Imi era teama, incercam sa citesc reactiile medicului, mi se pareau fractiunile de secunda minute, mi-am simtzit inima batand in fiecare particula , iar zgomotul aplificat il simtzeam in urechi. Un sentiment infernal. Imi doream sa spuna ceva, dar el era doar atent; iar eu "vorbeam" cu mine si imi promiteam ca voi veni la medic la fiecare 3 luni ... Imi dadeam cuvantul, promiteam solemn, as fi fost in stare sa strig in gura mare. ..........Nu am ceva din care se moare, dar mi-am primit lectia, putea sa fie.
Sunt atat de multe spus despre acest subiect, dar ma opresc...

Hai sa facem un exercitziu, vretzi? Hai sa vedem care ajunge prima la medic, eu am aruncat manusha, astept cu drag ca una din voi sa o ridice. Si va mai provoc la ceva: continuati tema, nu o lasatzi fara replica, ajutatzi-ma sa o constientizez pe Adriana, pe Andreea, pe mama mea, pe mama ta, pe matusa mea, pe matusa ta , pe toate doamnele. Vretzi? Un comentariu m-ar ajuta sa cred ca cele scrise au avut un cat de mic ecou. Nu cershesc, rog !