Incep sa scriu cu multa bucurie in pixulet sau, mai bine zis, in tastatura, despre ceva super misto. Sa se ia aminte: aceasta postare este scrisa luni, 03.11, insa va fi publicata spre sfarsitul saptamanii (ca asteptam protagonista povestirii). Ok. Vom vorbi astazi (mai mult eu) despre un ceva misto care s-a petrecut sambata. Pe 1 noiembrie 2008. Cu 25 de grade. Cu 10 sau 15 picaturi de ploaie, pentru cascaval. Cu un trafic infect. Cu nervi. Cu emotii. Cu Marilyn Monroe. Cu "unde este Andreea" rostit de cel putin 100 de ori. Imi permit sa ma umflu in pene.
Ziceam mai sus de super misto. Dar sa nu incepem cu concluziile. Ca sunt multe. Sa incepem cu sambata, cand a avut loc minunatul eveniment. Ca a fost si minunat si eveniment. Trecem peste cat de stresata poate fi o mireasa si cat de stresanta. Mai ales stresanta. In fine, i se iarta. Am participat, asadar, la o nunta cu tot tacamul.
Cununia: pe fast forward. Nu e greu sa te mariti. Nu dureaza mult. Cel mult, repet cel mult, 10 minute. Pac, pac. Cutarica o iei pe cutarica? Cutarica il iei pe cutarica? Da? Bun. Codul Familiei prevede bla bla bla. 5 minutele. Va declar casatoriti. Bagati semnaturile. Ranjiti la poze. Cate una, cate una, sa ajunga la toata lumea. Fuck. Acum realizez ca eu nu am nicio poza de la cununie. La naiba! Si ce frumusica eram. Eu. Ca ea e oricum mereu frumusica. Imi pusesem si margele. Eee, ghinion! Data viitoare! Hai repede un fursec, o sampanie, o bombonicica. Fuck. Din nou. Eu am uitat sa mananc bomboane. Am baut doar o gura de sampanie. Gata cu bombonicile, gata cu sampaniile, gata cu piscoatele!
Fuga la coafor si la schimbat. Pedala (acceleratia) la podea. Coafeza, pardon hair stylista, crizata ca nu mai ajunge EA. Cat pe ce sa ii traga unuia una (nu coafeza, EA). Nu peste ceafa. In bara din spate. Frana. Cap lipit de geam. Injuraturi. Ca la usa cortului. Aglomeratie. Blocaj la Unirea. Fir-ar sa fie (asta e cenzurat)! Cine m-o fi pus sa o iau pe aici? Acceleratie din nou. Galben. Rosu. So what? Trecem. Ok. Tatal Nostru. Ajungem. Intarziere o ora. E bine. Suntem in grafic. Parasit mireasa. Fugit acasa. Spalat ca pisica. Imbracat. Facut ceva cu parul. Sa repar ce strica hair stylista dimineata. Eu ma spal. Sora-mea ma piaptana. Prietenul sora-mii trage masina la scara. Coboram. Ma impiedic. Dar sunt o diva. Facem inventarul: avem aparat pozor, avem baterii, avem servetele, avem antidiareic. Avem tot. Esarfa miresei, esarfa mea, bichinii ei.
Ajung la coafor. Mireasa, of course, stresata. Dar era gata. Mai avea o sarma de dat jos. In rest, era... Cum sa ma exprim eu.... Era Marilyn Monroe. Nu exagerez. In fine. Plecam. Ea cu voalu-n cap. Se urca la volan. Aceeasi pedala la pamant. Acelasi Tatal Nostru. De ce n-oi fi invatat si eu mai multe rugaciuni? In fine. Sa revenim: cu o mana conducea, cu una saluta poporul care ii zambea tamp (sigur stiti zambetul tamp al oamenilor cand vad o mireasa; or zice "saraca, nu stie ce face" sau "am pierdut-o si pe asta"?), cu o alta (jur ca nu stiu de unde mai avea inca una) vorbea la telefon. Am ajuns. Pfiu. Nuuu, nu acasa. La florarie, sa platim cocardele sau ceva. Platim, defilam in rochia mea care era mai mult decat lunga. Gata. Acasa. Crize. Nu mai intra rochia. Mireasa noastra facea de toate. Numai nu respira. Toata lumea trage. Intra rochia. E un vis. Pana aici am fost tare. Din acest moment incepe sa se rupa filmul.
Vin nasii. Ma dau in spectacol. Ii cant eu, in locul lautarilor. Trebuia sa cante cineva. Ca asa e traditia. Poze. Click, click. Turta. O rupem. De necaz si de durere. Ne urcam in diverse mijloace de transport. Plecam. La biserica, lume multa. Am ajuns muult prea devreme. Foarte bun. Mai facem o sesiune de fotografii. Razi si aici, zambeste si incoace. Hai fa poze si cu, si cu. Nu uita sa faci si cu. Dupa juma' de ora, ne veni randul. Intraram in biserica. Ne asezaram. Incepu popa parintele. Eu click click. Rezist cu stoicism. Basca ma stramb la ea de cateva ori, ca bocea. Incepu coru. Daca as mai fi avut par pe maini, sigur ar fi luat-o razna. Asa, se facu decat pielicica de gaina. Rezist. Musc buzele, imi interzic sa ma gandesc la ceva. Fii tare ca o stanca! Click clik. Se uita la mine. Si imi transmite ceva. Ooff, daca n-as fi inteles, daca n-as fi putut citi pe buze! Se duce naiba (e cenzurat) taria mea de stanca. Hait, a venit momentul sa merg mai in spate. Ca sa nu ii transmit starea mea.
Si da-i si boce, si da-i si boce. Problema era lipsa de servetele. Si un crai care facea mare bascalie de lacrimile mele. Am retrait toate clipele pe care le-am impartit cu ea. Si eram fericita. Pentru ca radia de fericire. Si era, in sfarsit, implinita. Si m-am gandit la ai ei. Si ma gandeam ce trebuie sa fie in sufletul lor. Desi nu o aratau. Gata. Am iesit. In drum spre restaurant, m-a cuprins un sentiment ciudat. Am cedat. Pentru ca terminasem. De aici incolo, nu mai urmau probleme. Cu nimic. Urma doar veselie. Nu prea mai era nevoie de mine.
A urmat o noapte frumoasa. Cu o ea plina de energie. Cu o ea care nu a mancat nimic, nici macar nu stie cum a fost mancarea la nunta ei. Dar cu o ea care a dansat toata noaptea. Frumoasa, radianta, relaxata. Asa cum o stiam eu. Fericita. A avut si sare si piper in noaptea respectiva. Care sa dea gust petrecerii. Si s-a lasat si furata. A fost printre putinele traditii pe care le-a respectat. Ca am batut-o la cap.
Ar mai fi multe de spus. Cum am cunoscut oameni deosebiti. Cum a dansat nasul din buric. Cum ne-a prins mirele tocmai cand vroiam sa ii furam de acum soata. Cum este una lume penibila si mai mult decat superstitioasa. Cum unii oameni chiar sunt profesionisti in ceea ce fac, iar altii nu. Cum am descoperit eu ca pe lumea asta exista barbati. Cum am gustat din placerea de a fi feminina. Poate chiar putin vulgara. Dar toate acestea sunt mult prea intime. Asa ca nu le voi expune aici. Ma rezum la a spune ca a fost cea mai frumoasa nunta la care am participat vreodata, ca am vazut cei mai misto miri pentru care pot baga mana in foc ca se vor iubi mereu.
Ziceam mai sus de super misto. Dar sa nu incepem cu concluziile. Ca sunt multe. Sa incepem cu sambata, cand a avut loc minunatul eveniment. Ca a fost si minunat si eveniment. Trecem peste cat de stresata poate fi o mireasa si cat de stresanta. Mai ales stresanta. In fine, i se iarta. Am participat, asadar, la o nunta cu tot tacamul.
Cununia: pe fast forward. Nu e greu sa te mariti. Nu dureaza mult. Cel mult, repet cel mult, 10 minute. Pac, pac. Cutarica o iei pe cutarica? Cutarica il iei pe cutarica? Da? Bun. Codul Familiei prevede bla bla bla. 5 minutele. Va declar casatoriti. Bagati semnaturile. Ranjiti la poze. Cate una, cate una, sa ajunga la toata lumea. Fuck. Acum realizez ca eu nu am nicio poza de la cununie. La naiba! Si ce frumusica eram. Eu. Ca ea e oricum mereu frumusica. Imi pusesem si margele. Eee, ghinion! Data viitoare! Hai repede un fursec, o sampanie, o bombonicica. Fuck. Din nou. Eu am uitat sa mananc bomboane. Am baut doar o gura de sampanie. Gata cu bombonicile, gata cu sampaniile, gata cu piscoatele!
Fuga la coafor si la schimbat. Pedala (acceleratia) la podea. Coafeza, pardon hair stylista, crizata ca nu mai ajunge EA. Cat pe ce sa ii traga unuia una (nu coafeza, EA). Nu peste ceafa. In bara din spate. Frana. Cap lipit de geam. Injuraturi. Ca la usa cortului. Aglomeratie. Blocaj la Unirea. Fir-ar sa fie (asta e cenzurat)! Cine m-o fi pus sa o iau pe aici? Acceleratie din nou. Galben. Rosu. So what? Trecem. Ok. Tatal Nostru. Ajungem. Intarziere o ora. E bine. Suntem in grafic. Parasit mireasa. Fugit acasa. Spalat ca pisica. Imbracat. Facut ceva cu parul. Sa repar ce strica hair stylista dimineata. Eu ma spal. Sora-mea ma piaptana. Prietenul sora-mii trage masina la scara. Coboram. Ma impiedic. Dar sunt o diva. Facem inventarul: avem aparat pozor, avem baterii, avem servetele, avem antidiareic. Avem tot. Esarfa miresei, esarfa mea, bichinii ei.
Ajung la coafor. Mireasa, of course, stresata. Dar era gata. Mai avea o sarma de dat jos. In rest, era... Cum sa ma exprim eu.... Era Marilyn Monroe. Nu exagerez. In fine. Plecam. Ea cu voalu-n cap. Se urca la volan. Aceeasi pedala la pamant. Acelasi Tatal Nostru. De ce n-oi fi invatat si eu mai multe rugaciuni? In fine. Sa revenim: cu o mana conducea, cu una saluta poporul care ii zambea tamp (sigur stiti zambetul tamp al oamenilor cand vad o mireasa; or zice "saraca, nu stie ce face" sau "am pierdut-o si pe asta"?), cu o alta (jur ca nu stiu de unde mai avea inca una) vorbea la telefon. Am ajuns. Pfiu. Nuuu, nu acasa. La florarie, sa platim cocardele sau ceva. Platim, defilam in rochia mea care era mai mult decat lunga. Gata. Acasa. Crize. Nu mai intra rochia. Mireasa noastra facea de toate. Numai nu respira. Toata lumea trage. Intra rochia. E un vis. Pana aici am fost tare. Din acest moment incepe sa se rupa filmul.
Vin nasii. Ma dau in spectacol. Ii cant eu, in locul lautarilor. Trebuia sa cante cineva. Ca asa e traditia. Poze. Click, click. Turta. O rupem. De necaz si de durere. Ne urcam in diverse mijloace de transport. Plecam. La biserica, lume multa. Am ajuns muult prea devreme. Foarte bun. Mai facem o sesiune de fotografii. Razi si aici, zambeste si incoace. Hai fa poze si cu, si cu. Nu uita sa faci si cu. Dupa juma' de ora, ne veni randul. Intraram in biserica. Ne asezaram. Incepu popa parintele. Eu click click. Rezist cu stoicism. Basca ma stramb la ea de cateva ori, ca bocea. Incepu coru. Daca as mai fi avut par pe maini, sigur ar fi luat-o razna. Asa, se facu decat pielicica de gaina. Rezist. Musc buzele, imi interzic sa ma gandesc la ceva. Fii tare ca o stanca! Click clik. Se uita la mine. Si imi transmite ceva. Ooff, daca n-as fi inteles, daca n-as fi putut citi pe buze! Se duce naiba (e cenzurat) taria mea de stanca. Hait, a venit momentul sa merg mai in spate. Ca sa nu ii transmit starea mea.
Si da-i si boce, si da-i si boce. Problema era lipsa de servetele. Si un crai care facea mare bascalie de lacrimile mele. Am retrait toate clipele pe care le-am impartit cu ea. Si eram fericita. Pentru ca radia de fericire. Si era, in sfarsit, implinita. Si m-am gandit la ai ei. Si ma gandeam ce trebuie sa fie in sufletul lor. Desi nu o aratau. Gata. Am iesit. In drum spre restaurant, m-a cuprins un sentiment ciudat. Am cedat. Pentru ca terminasem. De aici incolo, nu mai urmau probleme. Cu nimic. Urma doar veselie. Nu prea mai era nevoie de mine.
A urmat o noapte frumoasa. Cu o ea plina de energie. Cu o ea care nu a mancat nimic, nici macar nu stie cum a fost mancarea la nunta ei. Dar cu o ea care a dansat toata noaptea. Frumoasa, radianta, relaxata. Asa cum o stiam eu. Fericita. A avut si sare si piper in noaptea respectiva. Care sa dea gust petrecerii. Si s-a lasat si furata. A fost printre putinele traditii pe care le-a respectat. Ca am batut-o la cap.
Ar mai fi multe de spus. Cum am cunoscut oameni deosebiti. Cum a dansat nasul din buric. Cum ne-a prins mirele tocmai cand vroiam sa ii furam de acum soata. Cum este una lume penibila si mai mult decat superstitioasa. Cum unii oameni chiar sunt profesionisti in ceea ce fac, iar altii nu. Cum am descoperit eu ca pe lumea asta exista barbati. Cum am gustat din placerea de a fi feminina. Poate chiar putin vulgara. Dar toate acestea sunt mult prea intime. Asa ca nu le voi expune aici. Ma rezum la a spune ca a fost cea mai frumoasa nunta la care am participat vreodata, ca am vazut cei mai misto miri pentru care pot baga mana in foc ca se vor iubi mereu.
3 comentarii:
la nunta e ca la vaccin, doar putin si pe urma trece
Asaaaa, imi rezerv dreptul de a nu intra in detalii,cu toate ca ma mananca limbutzaaa rauuuu, rauu!! Cu permisiunea blogoricai voi avea si eu o postare, asa ca ma pastrez pentru atunci !
Am sa o rog pe Blogorica sa "citeasca cu voce tare " ce a "scris" pe buzele mele in biserica !! Si sa-si insuseasca acel cuvant, pe care il merita !
@blondutza:Shhhhhhhh
@sfaturi nunta: la vaccin trece imediat, la nunta urmarile sunt mai importante :)
Trimiteți un comentariu