S-au vazut prima oara intr-o seara de mai

Sa incerc o smecherie. Sa prezint doi oameni. Fara sa le expun intimitatea. Dar sa impartasesc cu voi, toata armata care ma cititi (mama, matusi-mea, doamna Deacu :), cateodata sora-mea), povestea protagonistilor unei iubiri (aduceti lamaile).

Sa incepem cu doamna. Fosta domnisoara. Trecuta prin multe. Nu recunoaste nici moarta ca a suferit. Sau cat a suferit. Incearca sa imi ridice mie moralul. Mereu. Nu stie sa-si urmareasca interesul. E cam bleaga, asa. O persoana echilibrata. Si lipicioasa. Ii place sa lucreze la bugetari. Cred ca munceste cat toti bugetarii la un loc. Pe un salariu de nimic. Sa traiasca parintii si sotul dumneaei! E blonda. Vorbeste mult. Uneori porcos. Se alinta si mai mult. Desi e echilibrata. Am vazut-o in ultimele doua luni altfel. Desi la inceput a fost strong. Nu am crezut ca o voi vedea vreodata emotionata. Sau plangand. Am trait cu ea una dintre cele mai mari impliniri. Asa cum am trait cu ea cea mai dureroasa experienta. Am vazut-o crizata. A stresat multa lume. Am vazut-o facandu-si griji pentru te miri ce. Daca ploua, daca ninge, daca sare Titza pe ea si ii murdareste rochia. Daca ramane fara benzina in mijlocul intersectiei. Daca nu ajunge la coafor. Daca o ia stomacul in timp ce zice da. Daca nu e suficienta mancare. Sau bautura. Daca se supara cei care nu au fost invitati. Daca se supara eu pentru lipsa de voal in cap. Daca nu vin aia cu tortul. Daca muzica e prea tare. Daca sarmalele sunt prea sarmale. Si tot asa. Totul a culminat cu faptul ca a fost cred singura mireasa care a bocit toata ceremonia. Da bocete, nu asa.

Domnul. Stiam cate ceva. Mai multe. L-am intalnit la cununie prima data. Poate din cauza povestirilor ei, mi-a fost usor sa il cunosc. Pentru ca il cunosteam deja. Un munte de om. Barbat. Puternic. Pus pe sotii. Fericit. Un maare dansator. De blues. Un blues. Ca n-a avut incotro. O soarbe. Din priviri. Pe blonda. Nu pe bere, pe ea, pe mireasa lui. Ii vorbeste asa. Intr-un mare fel. Si are grija de ea. Intr-un mare fel. Se vede ca este cel mai bun prieten al ei. A trecut prin multe. Prin viata. Cu bune si cu rele. E vesel. Si ironic. Si rade mult. Asta e bine. Are un suflet mare. Cred. Sper. Simt. Stiu. E sociabil. Si matur.

Despre povestea lor. E o intreaga intriga. De fapt, e dovada clara ca exista destin. Soarta. Dumnezeu. Se privesc intr-un anume fel. Si iti dai seama ca reprezinta totul unul pentru celalalt. Desi ea n-ar recunoaste niciodata. Ii leaga ceva misto. Matur. Elegant. Simplu. Se respecta. Isi respecta spatiul unul celuilalt. Isi respecta modul in care gandesc si simt. Si nu e o tragedie daca nu simt sau nu gandesc la fel. Nu se agata unul de celalalt, nu sunt dependenti unul de celalalt. Sunt doi oameni maturi care au o relatie sanatoasa. O relatie ce scoate la iveala ce e mai bun in fiecare din ei. Si care ii ajuta sa creasca. Cred ca asta e iubirea. Sentimentul ala care nu ii va schimba. Sau ii va schimba in bine. Cand esti langa ei, ai un sentiment de siguranta. Care izvoraste din faptul ca ei se simt in siguranta unul cu celalalt.

Sunt fericita. M-au lasat sa fac parte dintre putinii martori la incununarea povestii lor. Si mi-a placut. Si pot sa bag mana in foc ca vor fi impreuna mereu. Desi s-ar putea ca ea sa mai fuga din cand in cand acasa, la mama. Sau in Titan. La mine. Si vor imbatrani asa ca vecinii mei de care scriam acum ceva vreme. Cam dulce, nu? Sa-mi fie iertat, dar simteam nevoia sa scriu despre ei. Povestea lor nu e atat de dulce precum am insirat-o eu aici. Ba din contra. Dar conteaza finalul perioadei in care erau el si ea si inceputul perioadei in care vor fi ei.