Offff... A trecut o saptamana aproape de cand nu am mai scris pe aici. Ce chestie ciudata. Cu scrisul asta. Uneori trebuie sa fiu impinsa de la spate. Destul de des. Nasol, stiu. Comoditate. La fel de nasol. Stiu. Norocul meu e ca niciodata nu am dus lipsa de impingatori (nu cautati in DEX, nu exista acest cuvant, e creatie proprie). Si cum impingatorul meu, in acest caz impingatoare, a avut chestii mai serioase de facut decat sa ma bata pe mine la cap sa mai scriu, uite ca a trecut timpu' si nu am mai batut nici macar un campulet. Sa vorbim despre un weekend.
Nebunia a inceput de joi seara. Cautand ciorapi. De 6 deni. Imhm, exista, exista. Nici eu nu stiam. Am aflat acum. 6 deni, culoarea Bronze. Exista, exista. Nici eu nu stiam. 6 deni, culoarea aia ciudata, fara degete (adica fara porcarie din aceea la degete). Dupa lungi cautari, dupa deja obisnuitul "aolo, daca nu gasesc", am gasit. Am achizitionat. A urmat masa in oras. Pe banii altora. Munciti cu sudoarea fruntii altora. Am fost intretinuta. Nu am putut fi fitoasa, ca mi-a fost rusine. De obicei nu accept treburi din acestea si sar la jugulara celui care vrea sa ma intretina. Fie si numai pentru o masa. Fie si numai pentru o seara. Atunci nu am avut loc de intors.
Pe urma, am acompaniat beleaua sa isi faca unghiile. Si le-a facut. Frumusele. Cam de 150 de Roni, asa. Trecem peste iesitul din parcarea de la Mall, unde blonda a comis-o. E prea savuroasa intamplarea pentru a-i acorda doar cateva randuri. Merita o postare. Pe care o va avea. Buun. Am terminat ziua de joi, cu ciorapii achizitionati, cu unghiile vopsite si aranjate. Bietele unghii. Se simteau si ele mai elegante. Nu mai erau de manelista. In fine, sa nu ne pierdem in detalii. Joi am avut si ultima intalnire cu insarcinatii cu cosmetizarea locului de sarbatorit. A fost frumos tare. In loc sa o luam pe deasupra pasajului de la Victoriei, am luat-o prin pasaj. Am ajuns la dracu-n praznic. N-a fost bai. Eram relaxate. Nu ne grabeam. Nu bagasem benzina pe banii nostri. Si am intors pe linia continua. Ca nu era politie. Sau asa credem noi. Inca nu a venit nicio hartie acasa.
Vineri. Zi de concediu. Ieeei. O sa ziceti: dormit mai mult, relaxat, plimbat, ascultat pasarelele, lasat soarele sa mangaie pletele-mi aramii prin parcuri. Da da. Si marmooota... Nu. Trezit la 7. Plecat in locul ala unde femeile intra urate si deprimate si ies frumoase si deprimate (ca raman cu buzunarul gol). Dupa vreo trei ore in care am aflat vietile coafezei, manichiuristei, pedichiuristei, cosmeticienei, dupa ce am fost frezata, vopsita, masata, curatata, infrumusetata si intinerita, am apasat acceleratia RATB-ului pentru a ma putea incadra in toate deadline-urile pe care mi le trasasem. Traversat Bucurestiul intr-un taxi care a fost condus de un nebun, cu o bunicuta in spate care era plina de emotii si nerabdatoare sa ajunga la destinatie, mancat mancarea altora, cunoscut doi oameni deosebiti. Care vor fi subiectul unei alte postari. Vizitat locul viitoarei paranghelii, aranjat ultimele detalii. Zburat spre magazinul Titan (cu metroul) pentru a achizitiona obiectul ce urma sa ne ajute sa respectam o traditie. De fapt, doua traditii. Ajuns acasa moarta. De oboseala. Si de nervi. Ca nu terminasem treburile. Calcat, spalat, mancat, culcat.
Sambata. Despre sambata si despre duminica voi povesti maine. Ca trebuie sa imi aleg cuvintele cu grija. Ca a fost ceva unic. Ca m-am simtit asa cum nu m-am simtit cred ca niciodata. Si ca, in plus, nu vreau sa stric surpriza protagonistei.
Nebunia a inceput de joi seara. Cautand ciorapi. De 6 deni. Imhm, exista, exista. Nici eu nu stiam. Am aflat acum. 6 deni, culoarea Bronze. Exista, exista. Nici eu nu stiam. 6 deni, culoarea aia ciudata, fara degete (adica fara porcarie din aceea la degete). Dupa lungi cautari, dupa deja obisnuitul "aolo, daca nu gasesc", am gasit. Am achizitionat. A urmat masa in oras. Pe banii altora. Munciti cu sudoarea fruntii altora. Am fost intretinuta. Nu am putut fi fitoasa, ca mi-a fost rusine. De obicei nu accept treburi din acestea si sar la jugulara celui care vrea sa ma intretina. Fie si numai pentru o masa. Fie si numai pentru o seara. Atunci nu am avut loc de intors.
Pe urma, am acompaniat beleaua sa isi faca unghiile. Si le-a facut. Frumusele. Cam de 150 de Roni, asa. Trecem peste iesitul din parcarea de la Mall, unde blonda a comis-o. E prea savuroasa intamplarea pentru a-i acorda doar cateva randuri. Merita o postare. Pe care o va avea. Buun. Am terminat ziua de joi, cu ciorapii achizitionati, cu unghiile vopsite si aranjate. Bietele unghii. Se simteau si ele mai elegante. Nu mai erau de manelista. In fine, sa nu ne pierdem in detalii. Joi am avut si ultima intalnire cu insarcinatii cu cosmetizarea locului de sarbatorit. A fost frumos tare. In loc sa o luam pe deasupra pasajului de la Victoriei, am luat-o prin pasaj. Am ajuns la dracu-n praznic. N-a fost bai. Eram relaxate. Nu ne grabeam. Nu bagasem benzina pe banii nostri. Si am intors pe linia continua. Ca nu era politie. Sau asa credem noi. Inca nu a venit nicio hartie acasa.
Vineri. Zi de concediu. Ieeei. O sa ziceti: dormit mai mult, relaxat, plimbat, ascultat pasarelele, lasat soarele sa mangaie pletele-mi aramii prin parcuri. Da da. Si marmooota... Nu. Trezit la 7. Plecat in locul ala unde femeile intra urate si deprimate si ies frumoase si deprimate (ca raman cu buzunarul gol). Dupa vreo trei ore in care am aflat vietile coafezei, manichiuristei, pedichiuristei, cosmeticienei, dupa ce am fost frezata, vopsita, masata, curatata, infrumusetata si intinerita, am apasat acceleratia RATB-ului pentru a ma putea incadra in toate deadline-urile pe care mi le trasasem. Traversat Bucurestiul intr-un taxi care a fost condus de un nebun, cu o bunicuta in spate care era plina de emotii si nerabdatoare sa ajunga la destinatie, mancat mancarea altora, cunoscut doi oameni deosebiti. Care vor fi subiectul unei alte postari. Vizitat locul viitoarei paranghelii, aranjat ultimele detalii. Zburat spre magazinul Titan (cu metroul) pentru a achizitiona obiectul ce urma sa ne ajute sa respectam o traditie. De fapt, doua traditii. Ajuns acasa moarta. De oboseala. Si de nervi. Ca nu terminasem treburile. Calcat, spalat, mancat, culcat.
Sambata. Despre sambata si despre duminica voi povesti maine. Ca trebuie sa imi aleg cuvintele cu grija. Ca a fost ceva unic. Ca m-am simtit asa cum nu m-am simtit cred ca niciodata. Si ca, in plus, nu vreau sa stric surpriza protagonistei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu